Ana Stefania Andronic – Inspiratie fara limite

Graficiana Ana Stefania Andronic deseneaza tot timpul, oriunde, chiar si la o terasa cu prietenii, artista fiind intr-o cautare permanenta. Astfel spatiul denumit generic "atelier", se extinde nelimitat.

Ca niste meandre, desenele artistei Ana Stefania Andronic inunda hartia caietelor sau peretii cladirilor, oferind mereu surprize. Imaginile nu se releva din primul moment si cu bucurie privitorul descopera in lucrarile sale, mereu ceva nou.

"Absolventa a Universitatii Nationale de Arte Bucuresti in anul 2006, Ana Stefania Andronic este un grafician care a ocolit cu grija tentatiile vietii contemplative, opuse temperamentului ei deschis si energiei creatoare debordante care o stapaneste; s-a integrat, asemenea tinerilor din generatia pe care o reprezinta, in trepidatiile si animatia generatoare de bruiaje a vietii active, careia a ajuns sa-i descifreze atat de bine resorturile, incat le accepta cu interes lipsit de crispare, cu buna dispozitie, detasare si umor" spune criticul de arta Doina Pauleanu.

Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras