Another Language (Cu alte cUVinte)


Galeriile Grand de la Hotel Marriott gazduiesc un foarte interesant experiment artistic propus de tanara si talentata artista Ana Stefania Andronic. Ea expune cateva dintre lucrarile sale reprezentative pentru tehnica de iluminare UV, realizate într-o tehnica spectaculoasa care, prin utilizarea iluminarii UV, scoate in evidenta detalii altfel invizibile. Aceste lucrari fac parte din colectia Another Language, prezentata in premiera in 2013 la Bochum, in Germania. Atunci, galeria a devenit ea insasi o lucrare de arta, intr-o compozitie grafica ce a imbratisat si a completat lucrarile propriu-zise.

Schitele toxo-grafice…

…asa cum a intitulat artista desenele realizate pe peretii galeriei vopsiti special in negru, fac parte dintr-un ciclu pe care l-a experimentat in ultima vreme prin diverse alte spatii expozitionale, cu mare succes. Practic, peretii galeriei au fost decorati cu motive si simboluri desenate cu tuse albe pe fondul negru al incaperii, iluminarea UV a tablourilor creand o ambianta surprinzatoare, speciala si foarte expresiva.

Doua tehnici care se completeaza reciproc

Privitorii au prilejul sa faca legatura intre doua tehnici care se completeaza si se pun reciproc in valoare. Decorarea interiorului galeriei a solicitat-o intens pe BUZU. Ei i-a fost necesara mai bine de o saptamana pentru a realiza intreaga compozitie. Este de fapt o poveste care incepe de aici si se termina acolo – ne-a marturisit artista care nu a avut nevoie de schite preliminare. A creat si a desenat pe loc!

Expozitia Another Language (Cu alte cUVinte) va fi deschisa pana la jumatatea lunii august, la Galeriile Grand, care s-au dovedit mereu o gazda excelenta pentru creatia artistica.

Acest experiment vizual, completat de o instalatie cu lumini ultraviolete, l-am denumit, dupa multe cautari – Another Language (o alta limba) – un limbaj comun, cunoscut de creierul uman, dar neaccesat de constiinta – spuena ea. Aceste lucrari au fost construite pe ideea perspectivei repetitive perceputa de orice creier. De ce este comuna? Pentru ca toti accesam acelasi limbaj, pentru ca toti aratam la fel, gandim la fel, construim la fel, mancam la fel si pentru ca suntem curiosi cu ceva ce stim deja, dar nu vrem sa acceptam… in arta nu exista puncte, exista virgula si spatiu.

Despre Buzu

Ana Stefania Andronic a expus in ultimii ani la cateva dintre galeriile importante din tara si strainatate, avand expozitii personale si participand totodata la expozitii de grup (Animafilm Bucuresti, Galeria ARTEXPO – TNB, Cercul Militar National, gala Avanpremiere, Fashion and Life Style Festival, Club The ARK, Parada marilor branduri de moda) . Ea este absolventa a Liceului de arta N. Tonitza si a Universitatii de Arte din Bucuresti, sectia de Grafica (clasa prof. Mircia Dumitrescu). Este Doctorand in arte vizuale, cu tema Benzi desenate, prof. univ. Zamfir Dumitrescu.

Realizator: Oana Georgescu
Foto: Sebastian Oros