Virgil Scripcariu, expozitia Supermam

Expozitia Supermam a artistului Virgil Scripcariu reuneste cea mai recenta serie de sculpturi, 11 lucrari in bronz si una in lemn, alaturi de o serie de desene in penita, lucrate in 2014 si expuse in premiera la Galeria AnnArt. Expozitia poate fi vizitata pana pe 16 ianuarie 2015.

Sculpturi de Virgil Scripcariu la Galeria AnnArt

Expozitia Supermam a artistului Virgil Scripcariu are ca tema centrala maternitatea. Consider ca acest binom mama-copil este generator de multa dragoste si multa energie. Si nu stii care pe care de fapt sustine, pentru ca eu cred ca si mama se hraneste foarte mult din dragostea pruncului, spune sculptorul Virgil Scripcariu.
Artistul este renumit pentru lucrarile sale de for public, devenite repere in peisajul urban bucurestean. Cunoscute sunt Maternitatea cu fantana aflata in fata Bisericii Anglicane, sculptura Arca lui Noe din scuarul verde de la Cartureşti, initial expusa in curtea Muzeului Regal de Arta Bruxelles.
De asemenea, o varianta a sculpturii Maternitate se afla la Hilltown House, Irlanda. Si acum o alta varianta poate fi admirata in expozitia Supermam de la Galeria AnnArt. Lucrarea face referire la forta pe care o capata mama cand este insarcinata. De fapt aceea forta ii vine din interior. Pruncul isi apara mama, spune Virgil Scripcariu.

Despre cariera artistului Virgil Scripcariu

Nascut in 1974 la Vatra Dornei, Virgil Scripcariu este unul dintre cei mai originali si promitatori sculptori romani contemporani. A studiat sculptura la Universitatea Nationala de Arta Bucuresti, a fost bursier Theodor Aman in 2003, al UAP in 2005 si finalist al marelui premiu Prometheus Opera Prima in 2004. Scripcariu a expus memorabil – prototipul obiectului de design Bubico – la Bienala de arhitectura de la Venetia in 2008, unde a si contribuit la conceptul si structura Pavilionului Romaniei. Artistul a participat la numeroase expozitii in tara: Romanian Design Week in 2013, personala de la Centrul Cultural Palatele Brancovenesti Mogosoaia din 2012, expozitia de grup Lemn.ro de la MNAC in 2010, si de pe plan international, in Israel, Belgia, Japonia, etc.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru arta.
Realizator: Bogdana Contras