In Lumea Anei Ruxandrei Ilfoveanu

Deschide videoclipul

Nascuta la Ploiesti, artista Ana Ruxandra Ilfoveanu este sotia pictorului Sorin Ilfoveanu si mama sculptorului AdrianIlfoveanu si a artistului fotograf Nicu Ilfoveanu. In anul 2009 expozitia intitualta Saga Ilfoveanu reunea lucrarile celor patru in acelasi spatiu expozitional. Pictor si grafician, membra a Uniunii Artistilor Plastici din Romania din 1977, artista a absolvit Universitatea Nationala de Arte Bucuresti (fostul Institut de Arte Nicolae Grigorescu).

Nume unanim recunoscut si apreciat, personalitate distincta si reprezentativa a artei si culturii romanesti, Ana Ruxandra Ilfoveanu are un palmares impresionant in ceea ce priveste expozitiile personale si de grup in tara si in strainatate; are lucrari in colectii particulare din Romania, Italia, Franta, SUA., Rusia, Germania, Cehia, Costa Rica, Cipru, Norvegia s.a.

Artiste reunite de Podurile Europene


Invitata de onoare si prezenta obisnuita in Tabara Internationala de Creatie Poduri Europene de la Eforie Sud, Ana Ruxandra Ilfoveanu a creat si in vara lui 2014 lucrari pe care le-a expus si prezentat cu ocazia expozitiei colective internationale de pictura si sculptura gazduita de Muzeul de Arta Constanta. Sunt doamne creatoare care au lucrat in ritm alert, cu inspiratie si consecventa, cucerite de zona aleasa, careia marea generatie interbelica i-a acordat statutul privilegiat de cale solara a picturii romanesti, de emulatia si convivialitatea prilejuite de traiul si lucrul in comun – spunea Dr. Doina Pauleanu, critic de arta si director al Muzeului de Arta din Constanta. Tabara-atelier nu si-a propus revenirea la pictura atmosferica, tematici restrictive, o recuzita obligatorie - scoici, valuri, furtuni, stanci, nave in pericol, ce-i drept mai rare in anotimpul, timpul si locul alese -, ci a dorit si a putut sa adune laolalta – gratie operei de mecenat a doamnei Anca Vlad – creatoare cu renume si drept de cetate in plastica europeana, cu propensiune catre monumental si abstract; alegerea participantelor, din care orice factor aleatoriu a fost exclus prin alegere si prognoza, a prilejuit intalniri intre generatii si personalitati, intre artiste aflate in perioadele de formare si confirmare, reusind cu fiecare tabara si manifestare expozitionala, sa provoace o atmosfera de comunicare interculturala, de alteritate, concentrare si creativitate.

Proiectul Podurilor Europene demarat in 2004 la initiativa Rodicai Xenia Constantin, artist plastic si presedinte al Asociatiei Femeilor Creatoare din Arta Plastica din Romania si sustinut de Programul Catena pentru Arta si Fundatia Fildas Art reuneste in fiecare an artiste valoroase din Romania, Olanda, Germania, Bulgaria s.a. In 2014 au creat la tarmul Marii Negre Karla Kassennar (Olanda), Karin Welke si Erika Sellmann Busching (Germania), Miriana Savova (Bulgaria), Ana Ruxandra Ilfoveanu, Alma Redlinger, Sorina Tibacov, Maria Pelmus, Carmen Poenaru, Dora Dumitrescu si Marinela Mantescu.

Deloc intamplator pe 7 aprilie 2014 Galeria Senso s-a redeschis cu expozitia cu lucrari de pictura, grafica si sculptura realizate de artistele participante de-a lungul anilor in Atelierele Poduri Europene. Si nu intamplator, doua dintre artistele Podurilor Europene isi vor expune colectiile cu ocazia expozitiilor personale de grafica si pictura programate in martie (Alma Redlinger), respectiv in octombrie (Ana Ruxandra Ilfoveanu). 
 

Pasiunea pentru pictura, din copilarie…


Ana Ruxandra Ilfoveanu si-a descoperit pasiunea din primele clase si a devenit membra de baza a cercului de desen de la Casa Pionierilor din Ploiesti. Atunci a avut parte de intalnirea cu marele Ion Popescu-Gopo, celebrul cineast, autorul Omuletului din filmele de desene ani¬mate. S-a interesat cine e cel mai talentat copil la desen, m-au pus pe mine in fa¬ta, am facut poze, iar el ne-a po¬vestit despre omuletul lui cosmic. Dupa ani de zile, Adi, baia¬tul meu a castigat concursul pentru sculptura-simbol a Festivalului de Film GOPO, iar statueta Premiilor Gopo care li se decerneaza actorilor a fost realizata de el. Are un contract pe viata

Artista a urmat totusi un liceu teoretic, dar si Scoala Populara de Arta. Descoperise pasiunea pentru geografie, dorea sa calatoreasca, sa devina explorator si cercetator in Africa. A ales totusi Institutul de Arte Plastice Ioan Grigorescu si a studiat pictura. Imi placea enorm sa desenez, dar imediat ce am terminat a trebuit sa plec la post, undeva, pe Valea Doftanei…

Cu sotul sau, marele artist Sorin Ilfoveanu a fost colega de facultate. Au doi fii foarte talentati, pe Adrian, sculptor si Nicu, artist fotograf, cu zeci de premii si expozitii la activ.

Din 1976, cand a inceput sa expuna in galerii si muzee din tara si din strainatate, Ana Ruxandra Ilfoveanu a parcurs cu tenacitate, talent si rigoare un traseu recognoscibil – scria Iolanda Malamen in 2006. Artist solitar, inchis in propriile imagini ca intr-o lume fabuloasa, comunicand cand parcimonios, cand nelinistitor cu exteriorul, fara stridente sau violente cromatice si tematice, in suite ritmice, decupate parca din vise stranii, misterioase, ea demonstreaza o buna forma de articulare a limbajului si o exigenta inventariere a obiectivelor

Totul a inceput insa pentru Ana Ilfoveanu in 1977, cand s-a hotarat sa se pregateasca pentru admiterea in U.A.P. Am pictat un an intreg, noapte de noapte, pana la patru dimineata. Ziua predam elevilor, la scoala. Ajunsesem sa dorm ziua pe catedra , m-am imbolnavit, dar am intrat in Uniune si am avut cateva expozitii de succes. Dintre toate, cel mai tare m-a marcat cea din toamna lui 1989, de la Simeza, pe bulevardul Magheru. Tocmai se pregatea ultimul congres al lui Ceausescu, militia era peste tot, imi luasera albumele, considerate materiale subversive… Mi-am dus lucrarile acasa si am plecat la tara. Aveam deja casuta din Radesti, un colt de Rai, spre Campulung Muscel, unde-mi duceam copiii si unde am pictat veri la rand. (…) La Radesti ne vedem cu totii de vise. Plecam acolo si nu mai stim de nimic

Prima expozitie de dupa ’89 a avut loc la Galeria Apollo, in 1996, moment in care a putut sa afirme ca si-a ales drumul. Fiecare artist are un drum al sau. Eu am cochetat si cu non-figurativul, dar am ajuns la concluzia ca un figurativ bine dozat si bine gandit poate face mai mult. Au trecut anii, dar tot merg zi de zi in atelier. Recuperez timpul pierdut. Am lucrari pentru multe expozitii, dar tot nu-mi ajung. Vreau mereu ceva nou, mai am ceva de spus.

Realizator: Oana Georgescu

Foto: Oana Georgescu






Cuvinte cheie
Ana Ruxandra Ilfoveanu, Poduri Europene, Fundatia Fildas Art, Programul Catena pentru Arta, Muzeul de Arta Constanta, Asociatiei Femeilor Creatoare in Arta Plastica din Romania, Sorin Ilfoveanu, Adrian Ilfoveanu, Nicu Ilfoveanu, Alma Redlinger, Ion Popescu-Gopo, Galeria Senso, Galeria Simeza, Ga¬leria Apo¬llo, Dr. Doina Pauleanu, Muzeul de Arta Constanta, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.