Catalin Hrimiuc la Galeria Senso

Deschide videoclipul

La Galeria Senso s-a deschis o expozitie speciala, cea a artistului Catalin Hrimiuc, o expozitie in care sculpturile din cristal optic se joaca cu lumina. Trebuie doar sa intri in galerie ca sa descoperi un univers al formelor transparente si al perfectiunii. Expozitia artistului Catalin Hrimiuc poate fi vizitata in perioada 26 octombrie - 25 noiembrie 2017 la Galeria Senso din Bucuresti.

Artistul Catalin Hrimiuc este absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucuresti, promotia 1985, sectia Ceramica – Sticla - Metal, specialitatea Arta sticlei. Este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania si are lucrari in colectii particulare si muzee din Japonia, Olanda, Germania, Danemarca, Italia, Franta, Belgia, Canada, Elvetia si Romania. A avut expozitii personale si de grup in Romania, Germania, Danemarca, Belgia, Olanda, Franta, Rusia, Japonia.

 

Catalin Hrimiuc este si sculptor si artist decorator, cumuland priceperea cioplitorului in piatra sau a modelatorului in lut cu aceea a plasmuitorului de obiecte agreabile, destinate interiorului. Descendent al lui Lalique, Galle si Tiffany, el vehiculeaza sticla opalescenta si cristalul cu simtul picturalitatii caracteristic coloristului innascut. Forme ciudate, de factura organica - care trimit la erele primordiale -, sau elegante pinioane de catedrala gotica, mirifice suprafete acvatice ori avantate piscuri muntoase, sunt tot atatea propuneri de obiecte investite cu subtila tactilitate si ideatica imanenta pe care Catalin Hrimiuc stie sa le plamadeasca, printr-o generozitate a spiritului sau de etern copil jucaus.
 

Caci numai din joc poti obtine o creatie care sa asigure perenitatea! (Dr. Adrian Silvan Ionescu, critic de arta)

 

Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.

 

Realizator: Bogdana Contras
Fotografii: Cristina Ardelean



Cuvinte cheie
Expozitia artistului Catalin Hrimiuc la Galeria Senso, sculptura in cristal optic, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.