Monumentul de la Straja. Astia devalizeaza istoria Romaniei!

Crucea pe care a purtat-o in spinare cateva decenii se numeste – pentru mine – Victoria Monumentului Tineretii de la Straja.

1405 vizualizari

Victoria lui Bucur Pavel de la Straja este in Inger de otel, planand peste Dobrogea, pe care numai nemernicia celor ce participa la jaful tarii cu entuziasmul hotilor, vrea sa-l vada doborat definitiv. Un Icar – Inger care este din nou pe cale de a se ridica spre soare, propulsat de o divina energie.  Ea celebreaza artistic viata, speranta si gloria. Este arta autentica, precum si celalalte opere ale artistului risipite in Romania, in Europa si in lume. De sub stelele Ursei sper ca cineva sa ne auda. Salve Pavel! Pavel are acum de strabatut drumuri lungi in spatii infinite. Prietene, nu ai murit, ne vom intalni, probabil, intr-o noapte sub stelele Ursei. Grigore Arbore, Intr-o noapte sub stelele Ursei.

Asa a simtit, gandit si scris profesorul Grigore Arbore la trecerea in vesnicie a sculptorului Pavel Bucur.

Grigore Popescu Arbore are multe titluri: profesor, doctor, doctor Honoris Causa, Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene si Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios al Romaniei.

Daca e greu sa le tii minte, te intrebi cat de greu este sa le obtii!

Pasionatii de arta si profesionistii istoriei artelor l-au descoperit din scrierile de specialitate; iubitorii de poezie i-au regasit sensibilitatea din poeme; intelectualii sofisticati i-au trait ideile si mesajele; artistii i-au ascultat sfaturile; politicienii l-au considerat un Consigliere demn de incredere; autoritatile i-au explorat stiinta, intelepciunea, expertiza si puterea de creatie; super-profesionistii 

l-au numit apoi Director Tehnic la Consiglio Nazionale delle Ricerche – Italia.

M-am intalnit cu profesorul Grigore Arbore la IRCCU - Venetia. Sa vorbim despre Pavel Bucur. 

Cu mult sarm si umor nebanuit, a-nceput sa depene amintiri. 

Iar amintirile navaleau din toate partile.

INTERVIU CU PROFESORUL GRIGORE ARBORE

C.V.: Sa vorbim despre prietenul nostru Pavel... de cand il cunoasteti pe Pavel?

G.A.: …de o eternitate. El a terminat Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu in 1971. Din 1970 eu am indeplinit functia, de insarcinat de curs si de seminarii, in Catedra condusa de domnul profesor Giurescu, la sectia de Istoria si teoria artei a Institutului de arte plastice Nicolae 
Grigorescu. Pe care tanar ziarist fiind, il absolvisem in acei ani, in paralel cu activitatea jurnalistica… eram f tanar….Si intrucat inainte absolvisem Facultatea de istorie, Domnul Giurescu a considerat ca este bine sa aiba langa dansul o persoane cu serioase cunostinte istorice si sa indemne istoricii de arta sa iasa din zona aproximatiei si sa inradacineze critica si istoria de arta pe terenul Istoriei culturii. Exact in perioada aceea se afla in Institut si prietenul nostru, Pavel Bucur, care era un om cu o regie extraordinara, care venea din Transilvania, venea cu o capacitate de lucru si cu o intelegere temeinica rosturilor artei deosebite. Exact in aceeasi perioada, in 1971 cand a terminat el, a inceput sa se afirme ca grafician de carte si editorial. Si in paralel cu activitatea mea la Institut, cadru didactic, desfasuram si o activitate jurnalistica. Eram seful sectiei culturale la un ziar, care era inca intr-o perioada de deschidere Scanteia tineretului. In 1970 am fost constrans de imprejurari sa parasesc acel ziar, neintelegere de factura politica. Totusi am avut timp sa lucrez cu Pavel care inca era student, la Scanteia tineretului, unde el venea ca tanar grafician. Asa s-a construit prietenia noastra. 

Ne-am cunoscut cand el era foarte tanar, eu eram foarte tanar, el abia terminase facultatea. Si dupa aceea cu foarte mare energie a intrat in domeniul sculpturii. Era prezent in viata institutionala din Romania si s-a pus pe lucru cu foarte multa viteza. Am avut de atunci intuitia ca e un om care are o iuteala in executie si in gandire cum au foarte putini. Si aceasta impresie mi-a fost confirmata in decursul anilor in evolutiile sale. Pentru ca in conditiile dificultatilor inerente pe care le intampinau, in special in anii 80, artistii (in anii 70 a mai mers cum a mai mers in pofida tezelor din iulie 1971, dar in anii 80 a fost foarte complicat), cu foarte mari eforturi el a reusit sa-si mentina contactele pe care le stabilise in strainatate, cu diferiti galeristi, amatori de arta si a umblat ca un globe-trotter, in special prin tarile Europei, avand o capacitate de asimilare foarte mare. A fost foarte receptiv la manifestarile innoitoare in anii 70 – 80 in plan european, ca si alti colegi de-ai lui din tara, sculptori de marca. 

Eu sunt foarte convins de ceea ce afirm acum. Ca scoala anilor  ‘60, 70, 80 de sculptura din Romania este cea mai viguroasa, dupa opinia mea modesta, din Europa. In sensul in care au fost foarte multe personalitati de varf care au avut ceva sa spuna in arta sculpturii. Si cred ca au avut ceva sa spuna, nu intamplator, ci datorita faptului ca Romania era o tara plina de tensiuni, de tensiuni sociale, politice si culturale, de nemultumiri de baza in ceea ce priveste raporturile cu puterea, de nemultumiri cu privire la viata sociala, nemultumiri in ceea ce priveste modul in care autoritatea publica privea raporturile personale cu raporturile altor indivizi si factori de opinie din „tarile capitaliste”, pentru ca multe dintre „tarile capitaliste”, taxate ca atare, componenta ideologica care se reflecta si in optiunile economice socialiste era extrem de prezenta. De pilda, in Spania, dupa caderea franchismului, in Italia n-a incetat sa fie prezenta, in Franta n-a incetat sa fie prezenta, in Germania s-a consolidat dupa Bad Godesberg si dupa ce conducerea partidului social-democrat german a fost preluat de Willy Brandt, autorul deschiderii in politica catre rasarit s.a.m.d.

Deci oamenii nostri, pictorii, sculptorii, artistii in general, oamenii de teatru, compozitorii, au trait intr-un mediu tensionat. Eu sunt de parere ca in mediile tensionate se produc opere pentru ca oamenii sunt indemnati sa reflecteze asupra rosturilor vietii. Si reflectand asupra rosturilor vietii este absolut inevitabil ca aceste lucruri sa se reflecte si asupra modului in care ei fac arta. Dumneavoastra veniti de la Bienala de la Venetia. Acolo (asta este observatia mea din ultimele trei decenii) nu se intampla ceva interesant decat in pavilioanele tarilor care se confrunta cu probleme de reorganizare sociala, probleme care implica o reflectie asupra pozitionarii artistului intr-un context socio-politic economic si de idei mai ales, idei despre viata, despre lume. In ultima vreme la Bienala, printre cei mai interesant artisti sunt cei chinezii care-si reinventeaza, plecand de la o traditie splendida milenara, isi reinventeaza formele de exprimare legate de exprimarea realista, legate de exprimarea simbolica, care sunt efectiv incarcate de umanitate. Acesta este sensul principal, directia principala a artei chineze la ora actuala: reincarcarea de umanitate, reincarcarea de istorii umane. 
Ceea ce nu inseamna neaparat  realismul  in acceptiunea pe care nu putem decat s-o blamam, promovata in timpurile execrabile ale dictaturilor. Aici vorbim despre aspectul uman al artei, al capacitatii de reprezentare, de a starni reflexii asupra vietii. 

Ei…, prietenul nostru Pavel Bucur, e un om care, ciocnindu-se cu problemele pe care arta moderna, arta sec. al XX-lea si le-a pus in legatura cu chestiunile care privesc raportul reprezentarii cu civilizatia moderna , tensiunile moderne, a stiut sa le dea o interpretare. Si acesta este faptul cel mai relevant dupa parerea mea, in creatia lui Pavel Bucur. Faptul ca a cautat un reper care sa insemne in acelasi timp, o modalitate de receptare a tensiunilor provocate de evolutiile vietii moderne in spatiul cultural al nostru, iar spatiul cultural al nostru este spatiul cultural european. 

C.V.: El nu a fost printre artistii care sa fi fost neaparat si permanent constrans de situatia in care se afla Romania in perioada respectiva. El a umblat mult, a avut posibilitatea sa stea afara, sa lucreze…

G.A.: … si-a construit singur aceasta posibilitate. Pentru ca au fost situatii de factura asta in care fiecare a avut lucrurile sale. El si-a construit singur aceasta imagine de om onest cu propria sa tara si care este un reper pozitiv. Nu este singurul caz, pentru ca eu cred ca in Romania multi oameni care s-au dus in strainatate, au cerut azil politic si si-au continuat existenta ca artisti, au facut onoare prin filonul autohton legat de parcursul artei romanesti, au facut onoare traditiilor artei tarii lor. Va pot cita exemple nenumarate in sensul asta. Sa iau cazul unui mare sculptor George Apostol, la Paris…. un alt sculptor care este cunoscut mai putin in tara, Victor Roman, pe care un prieten de-al meu il taxeaza in gluma ca cel mai mare artist roman dintre ungurii din Romania… in ce sens? Pentru ca el e revendicat ca fiind etnic maghiar. Noi nu-l revendicam ca etnic roman, dar stim sigur ca el s-a format in spiritul artei din institutele noastre artistice si ca momentul sau de splendoare maxima a fost un moment de splendoare in interiorul contextului romanesc.

Cand a plecat Apostu din tara, eu l-am insotit la gara, a plecat cu un vagon de opere. Destinatia lor era Fundatia Pagani ca sa faca o expozitie. Expozitia s-a facut acolo la Pagani, dupa aceea operele s-au dus in Franta; i s-a dat azil politic in Franta; Ministrul Culturii era Jaques Lang, abia venise la putere si i s-a dat imediat[ lui Apostu] un atelier foarte frumos in care a lucrat pana a murit de o boala necrutatoare, in 1986. Eram foarte buni prieteni, printre altele. Am fost si am locuit in atelierul acela in 1984. Am stat in lemnele lui Apostu, care erau prezente inainte in gradina lui din Baneasa 
…. avea o gradina plina cu lemne, multe s-au salvat, dar dupa aceea au fost raspandite…

Un artist foarte important este Pavel Bucur si el se inscrie in galeria acelora care au avut discernamant si care nu au putut fi opriti. Pentru ca au fost oameni care nu au putut fi opriti pe parcursul lor de nicio forta politica. Intr-un fel sau altul au reusit sa-si construiasca si la nivel international o pozitie. Ca unii dintre ei, obligati de imprejurari, au optat pentru a lucra in alta tara si au fost bine primiti intotdeauna. Unul care a fost bine primit face parte din galeria sculptorilor din generatia lui Apostu, a fost Victor Roman la Paris. Victor Roman despre care se cunoaste foarte putin in Romania si cred ca ar trebui facut un demers in acest caz, cel putin o expozitie retrospectiva importanta sa i se organizeze in Romania. Cand zic importanta inteleg IMPORTANTA. Adica nu 5 – 6 opere. Sigur ca este un efort, ca aceste lucruri costa, dar cred in ideea recuperarii patrimoniului nostru national… astia sunt oameni care fac parte din patrimoniul national. Ei insisi sunt, nu obiecte de patrimoniu, sunt spirite de patrimoniu, sunt creatori de patrimoniu. Nu putem fixa o limita de cheltuiala pentru recuperarea in constiinta nationala a operelor unor personalitati importante pentru parcursul istoriei artei. 

C.V.: Ce fel de relatie, raport  ati avut cu Pavel?

G.A.: Eu am avut raporturi foarte bune cu el, intotdeauna. Nu era foarte iubit de colegii sai, ca sa fiu foarte sincer, pentru ca era unul care alerga atat de mult ca sa-si castige painea: din Romania in Germania, din Germania in Austria, din Austria in Italia, de la Portogruaro, Concordia Sagitarium, colonie antica romana, de la Concordia la Milano la Fundatia Pagani, de la Milano la Venetia, de la Venetia la Chioggia, de la Chioggia la Roma, de la Roma la Paris. Multi nu suportau aceasta rapiditate a deplasarilor. El se ducea in strainatate in mod firesc pentru a-si prezenta operele si in mod firesc pentru a asimila, pentru a primi impulsuri.. si a primit impulsuri importante.

C.V.: El a si lucrat comod in strainatate, adica oriunde se ducea putea sa lucreze chiar daca nu era in propriul lui atelier.

G.A.: Da, n-avea probleme. Pentru ca era un om cu o capacitate de munca absolut uimitoare. Avea putere fizica. Asta l-a si distrus, pentru ca la un moment dat si-a suprasolicitat organismul, fara indoiala, adica nu a facut nicio economie de energie si… suntem si noi niste produse consumabile, nu? Si la un moment dat, toata aceasta risipa de energie, s-a razbunat. 

Dar, ce vreau sa va spun e ca noi trebuie sa ne aducem aminte; uite am aici in catalog, am dat de el azi dimineata cand am venit si m-a obligat la o reflectie rapida. El a procedat la o purificare a formei in miscare si la o abstractizare a formei in miscare, care a asimilat mai multe lectii. A asimilat 
lectia lui Boccioni, futurismul italian, lectia cubista a lui Braque. A luat de la Boccioni intelegerea dinamicii fortelor in miscaru, iar de la cubisti reductia, capacitatea de reducere la esential a formei. Totul pe fundalul unor tensiuni launtrice care-si lasau amprenta asupra remodelarii formei. 

Aceasta sculptura Arlechin are o semnificatie absolut polivalenta, pentru ca arlachinul asta este ca un Crist in momentul de fata, este ca o semi-rastignire, este ca un voal desfasurat deasupra unei persoane in miscare care are o atitudine tragica (arlechinii nu sunt foarte comici, sunt chiar tragici), e un Arlechin care a devenit Cristos, acest Arlechin al lui. 

Din pacate noi incepem sa intelegem ceva mai mult despre arta prietenilor nostri, alaturi de care am trait, dupa ce ei au disparut. Iar eu avand beneficiul de a cunoaste destul de bine arta lui Bucur, cred ca m-am gandit mai profund la ea dupa ce a disparut. Chiar mai serios decat o faceam cand era el in viata. 

Acum indraznesc sa fac o afirmatie care s-ar putea sa deranjeze, din anumite motive ideologice: sculptura lui enorma, acea gicantica sculptura, cea mai importanta sculptura aflata pe marginea Canalului este o interpretare libera a Victoriei de la Samotrace. E o interpretare indrazneata in acord cu ceea ce stim noi acum despre inaltarea cosmica, despre ridicarea la ceruri a oamenilor, nu numai a spiritelor si a celui rastignit pe cruce. Asta este un monument important. Acum, faptul ca a fost construit pe vremea fostului regim, din punctul meu de vedere si din punctul istoriei artei n-are absolut niciun fel de semnificatie; are decat pe planul sociologiei artei o semnificatie. Pe planul artei, interpretarii artei, acesta este un monument important, atat din punct de vedere artistic, cat si din punct de vedere istoric. Pentru ca, oricum o intorci, oricum blamezi constructia canalului Dunare-Marea Neagra, oricat pui la socoteala sacrificiile umane care s-au facut pe vremea cand in anii 50 erau deportati oamenii de acolo…la primul Canal,  oricat ai pune in balanta si ai avea o rezerva mentala ca acest al doilea Canal s-a facut in anii despotismului lui Ceausescu, ca pe marginea lui se afla un monument care celebreaza intr-un fel si aceasta opera monumentala, nu poti sa nu tii cont de faptul ca aceasta opera monumentala a fost facuta de romani, care au facut un efort extraordinar, in conditii extrem de dificile si ca, la acest Canal au participat, nu stiu cu cat entuziasm si oameni foarte tineri care si-au dedicat o parte din viata lor pentru realizarea acestei opere monumentale si importante din punct de vedere economic, momentan sub-folosita, din punctul meu de vedere.

C.V.: …mda,indraznesc sa va contrazic! Am fost la Administratia Canalelor si am vorbit cu oamenii de acolo. Este la maxima capacitate folosit Canalul acum.

G.A: Stimata Doamna, ne face mare placere pentru ca acesta era sensul acestui Canal. In primul rand sa micsoreze distantele, in al doilea-lea rand sa inlature dificultatile pe care le intampinau navele de un anume tip in intrarea pe senalul navigabil de la Sulina catre Galati. Suntem legati in felul acesta, prin sistemul de canale, cu centrul Europei si cu NV Europei. 

Dar sa revenim la Monumentul Tineretului. Halul de degradare in care se afla aceasta opera, care este o opera, din punct de vedere artistic, impecabila, este inacceptabil. 

Eu cred ca autoritatile tarii, care se ocupa de cultura, trebuie sa acorde atentie acestei opere pentru ca ea trebuie pusa in justa ei valoare. De acord?

C.V..: Da!

G.A.: …Si nu e o recuperare a operei unui artist la mijloc, ci o recuperare simbolica a sensului pe care il are aceasta lucrare monumentala atat pentru economia, cat si pentru capacitatile constructive ale tarii. Pentru ca tara noastra dupa 89, trebuie s-o spunem cu foarte mare limpezime, n-a produs mari opere monumentale… a produs cativa zeci de km de autostrada ….Media, mi se pare, ca e cam de 15 km pe an. In consecinta este o opera care trebuie repusa in dreapta ei semnificatie.

C.V.: Daca vi s-ar fura una dintre cartile pe care le-ati scris, cum v-ati simti?

G.A: Daca mi s-ar fura o carte si stiu ca hotul mi-a furat-o ca s-o citeasca cu o pofta nebuna, as fi fericit…

C.V.: …Nu, nu, nu… sa si-o insuseasca!

G.A.: Sa si-o insuseasca si sa o vanda la anticariat?

C.V.: Nu, sa o vanda pe numele lui! Cum v-ati simti?

G.A.: … aaa, asta se numeste devalizare! Pai daca va raportati la a face o comparatie… atunci este asa: daca cineva ar vrea sa plece sub brat ncu ceva opere de arta ( si sunt multi tipi care se ocupa cu furtul metalelor, asa cum au plecat cu basoreliefurile de la baza operei) atunci astia de fapt devalizeaza istoria Romaniei. Pana acum nu exista niciun fel de pedeapsa penala pentru devalizarea istoriei. Exista penalitati pentru alt tip de comportare, de natura criminala. Dar nu-mi aduc aminte daca vreun hot de fier, de statui metalice sau un hot de statui din Romania ( pentru ca au disparut multe statui din parcurile publice chiar din Bucuresti ), sa fi fost condamnat de cineva, nici macar prins.

C.V.: Dar e posibil sa furi 45 tone de bronz, fara sa fii prins?

G.A.: Se poate!

CV: Ati scris cateva ganduri foarte sensibile cand a murit Pavel, am citit … si ati trimis niste ganduri foarte frumoase… L-ati apreciat mai mult ca om, ca prieten sau ca artist?

G.A.: Nu, sunt legate! Chestiunile sunt legate, eu nu pot sa despart calitatea umana de artist. Nu am avut niciodata contacte de prietenie cu persoane al caror prestigiu artistic s-a construit la cafenea. Eu nu sunt un tip de cafenea. Ca scriitorii care au devenit, nu zic celebri, dar cunoscuti datorita faptului ca a lor congregatie de la Carciuma Uniunii Scriitorilor inainte de 89, i-a decretat geniali si fiecare din membrii congregatiei a scris la o revista literara sau intr-un jurnal, articole elogioase despre asta. Nu fac parte din aceasta categorie. Preferintele mele se adreseaza deopotriva oamenilor si capacitatilor lor de exprimare. Pentru ca arta exprima, sunt convins, exprima omul. 

CV: Spuneti-mi idee ,un gand legat de Pavel?

G.A.: Ideea mea este urmatoarea: ce putem face noi pentru oamenii astia care au facut mult pentru toata lumea? Sa le cultivam memoria, sa facem o expozitie ca lumea, intr-un loc care sa fie Muzeul National de Arta, cine vreti dumneavoastra, numai sa fie! Sa i se faca o carte…. In Romania, suntem intr-o pozitie proasta din punctul asta de vedere. Trebuie sa constat ca pentru Istoria artei romanesti a facut mai mult Editura Meridiane inainte de 89, decat au facut acum toate editurile private puse una peste alta. Imi pare foarte rau ca sunt atat de critic, dar am o cunoastere destul de buna si a panoramei editoriale actuale, deoarece multi ani si eu am lucrat in mediul editorial… In planul asta, in Romania, suntem foarte in urma fata de alte tari, foarte in urma. Se incearca o recuperare, dar recuperarea se incearca in conditii foarte grele pentru ca editorii de arta, printre altele, sa fie facuta in bune conditii, presupune sa aiba un public si sa poata sa isi acopere costurile de investitii. Dar capacitatea de plata a publicului roman, capacitatea de a cumpara carti de un anume nivel artistic care costa, este inca redusa. Asta ar fi o explicatie. E adevarat ca sunt si alte modalitati de incurajare a tipului acesta de productie editoriala, dar pentru asta trebuie multa bunavointa si din partea autoritatilor.

CV: Da, pentru ca tine si de marketing, nu numai de calitatea lucrarii, de facilitati fiscale si de altceva ca omul sa poata sa-si permita sa-si cumpere carti, preturile sa fie accesibile, etc.

G.A.: Ma uit acum cu tristete la lucrarile astea [ din catalogul Pavel Bucur ]… mda…. Ar fi bine sa se faca ceva,  pentru ca el a lasat multe lucrari in Romania, ar fi bine sa i se faca undeva o casa memoriala… (Profesorul si istoricul de arta priveste spre fotografia lucrarii Povara)

Daca va uitati la opera aceasta, din punct de vedere stilistic, are o legatura cu o celebra sculptura a lui Boccioni din 1912, daca nu ma insel, Omul in miscare. E foarte frumoasa sculptura asta…

VENETIA, 17 IULIE 2017 

Operatori : Alex Andries, Silviu Crangureanu
Editor : Stanislav Pescu
Foto : Corina Voicu 
           Din arhiva personala Pavel Bucur
Realizator : CORINA VOICU 






Monumentul de la Straja. Astia devalizeaza istoria Romaniei!

Comentarii



Nume



Comentariu