EGO SUM OVIDIUS

DOR DE OVIDIU

Am citit in adolescenta despre Ovidiu, apoi am gasit operele lui in cunoscuta colectie Biblioteca pentru toti. Am avut curiozitatea de a-i citi poeziile. L-am simtit incredibil de aproape. Comunicam in gand cu Ovidiu... peste un arc de 2000 de ani. Ma regaseam in iubirile si dezamagirile lui, in sperantele si disperarile lui.

Ce bucurie a fost sa aflu ca si fiica mea l-a descoperit anul trecut!

Mi-am dorit mult ca acest bimilenar al poetului, ce s-a stins la Tomis in exil, sa nu fie trecut cu vederea. Poetul a ramas demn pana in ultima clipa, precizand ca motivele pedepsirii sale de catre imparatul Augustus au fost „un poem si o eroare”. In fapt a ramas geniul neinteles ce a inspirat operele romanticilor care au preferat, de altfel, scrierile lui melancolice de la Tomis.
Generatii de autori, de la Cervantes la Puskin, de la Dante la James Joyce, au fost inspirati de Ovidiu. Patru din cantecele lui Bob Dylan sunt inspirate de fragmente din poeziile lui.

Poetul exilat ramane, prin trairile, talentul scriitoricesc si agilitatea mintii lui, un reper literar vesnic. Sa ne bucuram ca este si al nostru si sa-l celebram la implinirea a doua mii de ani de la moartea lui.

Anca Vlad
Presedinte Fildas – Catena