INSTRUMENT DE PRECIZIE Ep.22

PAGINI DE ISTORIE A SATIREI SI UMORULUI (14)

CARICATURA

(continuare)

Stil grafic echivalent pamfletului scris, caricatura poate fi considerată un gen al artelor plastice care își trăiește cu precădere existența în paginile publicațiilor. Caricatura ironizează în forme directe, simbolice sau metaforice, cu text ori fără cuvinte, aspecte și mentalități sociale, persoane de notorietate sau indivizi oarecare. Caricatura amuză majoritatea dar îi și irită pe alții, oricum, de cele mai multe ori creează reacții de receptare și nu trece neobservată. Mass-media de pretutindeni e guvernată de legea nescrisă „If it bleeds, it leads”, care într-o traducere liberă ar însemna: „Orice știre în care curge sânge e o știre de prima pagină” și nu este de mirare că adeseori, spațiul tipografic destinat caricaturii deține o poziționare importantă în conceptul paginației.

În general se face o distincție clară între caricatură și ilustrație editorială dar, adesea o ilustrație la text poate avea aceeași încărcătură satirică ca și o caricatură de sine stătătoare. Caricatura se distinge și ea prin câteva specii distincte: caricatura de satiră, de gag (cu text sau fără), caricatura portretistică, caricatura de metaforă sau simbol (prin excelența fără cuvinte), banda desenată sau comixul, rareori colajul. Pe lângă aceste forme mai întâlnim caricatura de „șevalet”, cu o lucrătură mai laborioasă destinată sălilor de expoziție sau saloanelor de umor. O specie aparte a desenului satiric îl reprezintă desenul animat.

Încă de la apariția primelor gazete, caricatura a fost un ingredient sine qua non al publicațiilor. Prin caricatură se transmite un mesaj de opinie dar care poate fi în perfectă concordanță cu opțiunile privitorului. Caricatura a devenit atât de răspândită odată cu apariția tiparului și implicit a presei, devenind un barometru al evenimentelor sociale. Prin apariția internetului, se pare că ne aflăm în zorii unei noi (r)evoluții a comunicării.Internetul deschide căi nebănuite de mediatizare a imaginii, având un cost minimal și fiind accesibil oricui. Programele de soft ce creează imagini tridimensionale, facilitează descripția amănunțită. Site-uri destinate în exclusivitate caricaturii le putem accesa cu ușurință de pe diverse web-uri. Muzeul umorului din Montreal este poate cea mai complexă și la zi colecție de umor cu reprezentări în toate mediile plastice.

Comicul este unic prin geneză și conținut, „Redus la tipul său cel mai general, comicul este totdeauna o impostură demascată” enunța Tudor Vianu. Ralph Waldo Emerson a sintetizat genial genul caricaturii în următorul aforism: „Caricatura este adesea cea mai adevărată istorie a timpului”.

(va urma )

Realizator Corina Voicu

Sursa Wikipedia