CATENA a contribuit la succesul si recordul Galei Festivalului Brazilor de Craciun 2017, Salvati Copiii Romania

Intr-o seara de vis, invitatii speciali ai celei de-a 17-a editii a Festivalului Brazilor de Craciun au reusit sa adune, pentru dreptul copiilor vulnerabili de a merge la scoala, o suma record: 673.700 de euro au fost stransi din licitatia celor 30 de brazi creati special pentru acest eveniment si donati de catre designeri celebri, dar si din biletele de tombola si din sponsorizari.

Fondurile colectate in cadrul Galei Festivalului Brazilor de Craciun, in scopul de a reduce abandonul scolar, vor fi folosite pentru a finanta programele educationale „Scoala dupa Scoala”, in care sunt inclusi 4.500 de copii din medii defavorizate si familiile acestora. „Le multumim tuturor companiilor, designerilor, persoanelor publice si nu numai, care ne sprijina si au incredere ca impreuna putem reda acestor copii sansa la educatie si la un viitor decent” – a spus Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv Salvati Copiii Romania

Printre invitatii de onoare s-au aflat membri ai managementului de varf FILDAS Trading, dar si CATENA – sponsor Diamond al evenimentului, in frunte cu directorul general, Alina Marinescu.

Anul aceasta, 15 brazi au intrat in licitatia serii, iar bradul LUMEA CIRCULUI creat de DOINA LEVINTZA a fost licitat si achizitionat de CATENA, pentru suma de 60.000 de euro.

Iata cum si-a descris celebra creatoare opera din acest an: „Circul este acel loc unde gasesti o atmosfera incredibila, o magie care invaluie toata arena, nu stii cine umbla, cine zboara si totul pare ireal. Clovnul este personajul care rade plangand si plange razand. El rade ca noi sa nu plangem, el este cel care face magii ca toti copiii sa fie fericiti”.

„CATENA a participat in fiecare an la acest festival, a licitat si a achizitionat cei mai frumosi si mai ravniti brazi” – a spus Alina Marinescu, directorul general CATENA. „A avut un brad preferat si in aceasta seara, pe cel al Doinei Levintza, a asteptat pana spre finalul serii de gala, a licitat si a castigat. Acest brad simbolizeaza bucuria pe care o daruim copiilor din familia

CATENA, dar mai ales copiilor carora SALVATI COPIII Romania le face viata mai frumoasa! Va uram LA MULTI ANI si va dorim un an plin de realizari!”.

De remarcat si faptul ca bradul Stefania Mircea & Salvati Copiii a fost achizitionat de CATENA, Globalworth, Carrefour, RBC si Club Med, pentru suma totala de 58.000 de euro.

La Gala prezentata de Andreea Esca au participat aproape 300 de personalitati din mediul de afaceri, media, cultura si sport. Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv Salvati Copiii Romania, a vorbit despre rolul esential pe care responsabilitatea sociala il are pentru societate: „Festivalul Brazilor de Craciun nu este doar un eveniment caritabil, ci a devenit, treptat, un pol al implicarii si al asumarii colective a faptelor bune. Este minunat sa vezi cum, impreuna, adunand binele cu bine, cum ne place noua sa spunem, copiii din medii vulnerabile reusesc sa ramana la scoala si sa se integreze, astfel, social. Designeri, companii, voluntari, jurnalisti, tuturor le multumim pentru ca au inteles ca fiecare dintre ei este parte a schimbarii in bine. Multumiri speciale Andreei Esca, Andreei Raicu, dar si celor doua grupuri care au sustinut momentele artistice: Corul de Copii Radio, dirijat de domnul Voicu Popescu si Grupul SONG, toti implicandu-se pro bono”. De-a lungul anilor, Salvati Copiii Romania a obtinut, prin intermediul Festivalului Brazilor de Craciun, aproape 4.000.000 de euro si a reusit astfel sa sprijine activ 28.195 de copii: 6.556 de copii au participat la Gradinitele Estivale, 18.008 copii au fost inclusi in programul „Scoala dupa Scoala”, iar 3.631 de copii au fost sprijiniti prin programul „A Doua Sansa”.

Catena sprijina in mod regulat mai multe fundatii, printre care Salvati Copiii! – Romania, OvidiuRo, organizatia HOSPICE Casa Sperantei si fundatia Light into Europe, iar ca o recunoastere a solidei relatii de parteneriat cu romanii, construita in timp si bazata pe incredere, Catena a castigat, in ultimii ani, numeroase premii, trofee si distinctii de excelenta. Catena a demonstrat, de-a lungul anilor, nu doar ca vine in sprijinul sanatatii romanilor, dar ca se implica activ in ample actiuni de preventie si de informare a populatiei, in activitati de promovare si practicare a unui stil de viata sanatos, precum si in diverse campanii sociale si de ajutorare. Peste 4.700 de oameni formeaza in prezent echipa Catena – o echipa unita si profesionista, a carei misiune permanenta nu este doar aceea de o le oferi romanilor servicii de inalta calitate, ci si de a asigura o legatura directa cu acestia, bazata pe incredere reciproca si respect. Ca o dovada de recunoastere a excelentei in afaceri, Fildas si Catena au fost desemnate TRUE LEADERS pentru anul 2016, de catre ICAP Romania.

Catena este in prezent Numarul 1 in retailul farmaceutic din Romania, pozitie pe care, pe o piata puternic concurentiala, o mentine din 2012. Recent, Catena a fost recompensata cu trofeul HOSPICE Champion Award. Apoi, in cadrul galei Forbes 100 a fost lansata editia speciala Forbes Romania si Forbes 500, dedicata celor mai importante 100 de personalitati business care au marcat economia romaneasca – „Forbes Romania 100 Greatest Living Business Minds”, Anca Vlad, presedinte Fildas-Catena, fiind prima personalitate careia i s-a inmanat acest trofeu, „drept recunoastere a spiritului vizionar, dar si a eforturilor si perseverentei in afaceri”. La Gala Aniversara a Premiilor Capital 25, Anca Vlad a fost distinsa cu premiul pentru Cea mai puternica femeie din antreprenoriatul romanesc.