Ion Grigorescu si Christian Paraschiv – La bienveillance

Doi artisti romani contemporani - Ion Grigorescu si Christian Paraschiv - si-au unit gandurile bune si le-au transpus in opere de arta, reunite in expozitia "La bienveillance". Un indemn spre fapte bune, expozitia "La bienveillance" poate fi admirata la Galeria Romana in perioada 8 aprilie - 7 mai 2022.

”Nu este întâmplător că noţiunea de ”bienveillance” trimite către două surse lingvistice. Cea mai directă se traduce, în limba română, prin termenul de bunăvoinţă; cea derivată are un câmp de semnificaţii mai larg, este mai greu de definit, căci traducerea literală, fidelă, din franceză nu este cea de “bună – voinţă” ci cea de “bine” (bien ) și “veghe” ( veillance), care nu mai semnifică un act voluntar (voinţa), bine orientat (bună), ceea ce presupune o acţiune pozitivă, ci exprimă o urare, o dorinţă de bine pentru altul : veghează bine …
…Termenul ce dă o semnificaţie comună celor două accepţii este, poate, cel de "atitudine". Atât noțiunea de ”bunăvoință” cât și cea de ”bienveillance” ne trimit la ceea ce definește forma ca expresie a conduitei.
Directiva morală, sciziunea, în acest caz este evidentă: omul nu poate fi decât binevoitor sau răuvoitor, bienvaillant sau malvaillant.
Rugăciunea devine astfel expresia unei alegeri: La bienveillance depășește imanentul și se înscrie ca stare de veghe de ordin metafizic, decurgând din mecanismele naturale de apărare ale organismului.” (Silvia Ungurean Paraschiv)

”Spiritul produce o înclinaţie spre înţelegere, o indulgenţă spre fapta celuilalt. Capacitatea de a se arăta indulgent, cu grijă faţă de celălalt, fără a aștepta vreo recunoștinţă, totul în sens dezinteresat. « La bienveillance» este capacitatea de a avea încredere, de a inspira încredere, de a acorda dreptul la greșeală ! «La bienveillance » nu interzice nici discuţiile contradictorii nici enervarea. Ea stabilește regulile de expresie, comportamentul pasiv-agresiv, etc…" (Christian Paraschiv, artist vizual)

”Expoziţia preîntâmpină animozităţi știute, dintre artiști. Le opune neopunerea, să nu mai existe opoziţie, să nu se mai spună mereu „nu”, ci „da”, cu bunăvoinţă. Cum e mai bine, numai de bine (Demortuis nil nisi bene), cu bine, Si vis pacem para bellum, dar cei ce nu vor pacea prin război? cei „prigoniţi pentru dreptate”, cărora nu li se face pace?” (Ion Grigorescu, artist vizual)

Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras