Constantin Cioc – Teolografii

Va invitam in Saptamana Mare sa vizitati o expozitie despre Patimile lui Hristos intitulata Teolografii. Semnaturi, semne, semanaturi de artistul Constantin Cioc, deschisa la Atelier 030202 (Sala Noua a Teatrului de Comedie).

O expozitie conceptuala cu 16 semne care rescriu vizual icoanele prezente in iconostasul tuturor bisericilor, insotita de o serie de texte scrise de artistul Constantin Cioc. Putem astfel parcurge drumul de la Nasterea Domnului la Adormirea Maicii Domnului si incheind cu Semnul de biruinta desenat de artist cu propriul sange ca o jertfa personala.

Central este plasata lucrarea reprezentand Cina cea de Taina realizata in fir de neon flexibil albastru. Si undeva plasata sus, obligati fiind sa ridicam privirea, descoperim lucrarea tactila si alba cu Invierea Domnului.

Pornind de la trei litere C, T, N, obiectele si desenele tesute pe temelia trigramei pictorului sugerează intortocheatul drum interior, parcurs pentru a converti teofaniile din icoanele praznicelor imparatesti in teolografii personale.

Sub zodia semnului identitar (semnatura, pe de o parte, si semanatura in sensul semintei care moare pentru a germina in adanc, pe de altă parte), Constantin Cioc deschide fereastra catre o realitate privita astazi iconoclast si condamnata nu la distrugere, ci la moartea simbolica a ignorarii: imaginea bizantina, spune curatorul expozitiei Cristina Bogdan.
Expozitia de desene si obiecte Teolografii. Semnaturi, semne, semanaturi a artistul Constantin Cioc este deschisa la Atelier 030202 (Sala Noua a Teatrului de Comedie – str. Sfanta Vineri nr. 11) pana pe 6 mai 2014.

Acest material va este oferit de programul Catena pentru arta.

Realizator: Bogdana Contras