OL – Expozitia Studentilor Ceramisti de la UNArte

Expozitia de ceramica intitulata OL reuneste lucrarile studentilor de la Departamentul Ceramica a Universitatii Nationale de Arte Bucuresti, din anul I Licenta si anul I Master sub indrumarea Lector Universitar Doctor Ovidiu Ionescu. Expun studentii: Alina Mistreanu, Adriana Costas, Razvan Popa, Ioana Sisea, Sintia Costache, Nancy Nanasi, Diana Dancila, Andrei Floroiu, Alexandru Bucur, Cristina Basoiu si Calin Catalin.

Expozitia studentilor ceramisti la Galeria Galateea

Lectorul Universitar Doctor Ovidiu Ionescu si-a propus sa organizeze anual o expozitie cu lucrarile studentilor de la Sectia Ceramica a Universitatii de Arte Bucuresti. Astfel publicul bucurestean are ocazia sa vada ce experimenteaza studentii in atelierele de la
UNArte. Expozitia OL este deschisa la Galeria Galateea pana pe 7 august 2015.

De la traditie la inovatie in ceramica contemporana romaneasca

OL, oluri, s. n. Vas de lut lunguiet, curmat la mijloc, in care se pune de obicei lapte la prins, fiind folosit uneori si la gatit bucate; continutul acestui vas.

Pe langa componenta estetica evidenta, ce ne intereseaza la aceasta tema este si semnificatia culturala si antropologica a bolului. Fiind derivata din ritualul mesei, aceasta activitate umana nelipsita, semnificatia acestui vas este de a aduce laolalta o familie, o comunitate.

Bolul nu este doar un obiect decorativ, este o necesitate si un obiect aflat in uz permanent. Provocarea o regasim in faptul ca orice obiect uzual trebuie reinterpretat si redescoperit. Ne-am obisnuit sa folosim un bol, sa il spalam, sa il umplem, sa il spargem, acum vrem sa il expunem si sa il admiram intr-o modalitate independenta, izolata de contextul lui citadin.

Expozitia de fata este intr-adevar o reuniune sub contextul Olului dar de data aceasta doar pentru a-l privi si pentru a-i acorda importanta meritata. (Lector Universitar Doctor Ovidiu Ionescu, curatorul expozitiei)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras