Manuela Botis – Amintiri cromatice din Grecia

Expozitia de arta decorativa Amintiri cromatice din Grecia a artistei Manuela Botis a fost gazuita de Galeria Paul Sima a Colegiului Academic (Casa Universitarilor), din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, in parteneriat cu Uniunea Artistilor Plastici, Filiala Cluj. Succesul acestui eveniment a fost unul de referinta in peisajul cultural – artistic al Clujului si nu numai, spatiul expozitional innobilandu-se cu rafinata vibratie a unor fastuoase imagini desavirsite in tehnica mixta de Manuela Botis, nume referential la nivelul artei contemporane romanesti.
O superba pictura ce a avut aceeasi sursa de inspiratie a fost expusa recent de Manuela Botis la Muzeul de Arta din Constanta cu ocazia Expozitiei Internationale a Femeilor Creatoare Poduri Europene, editia a XIV-a.
Expozitia completeaza elocvent palmaresul impresionant al celor peste 300 de participari la manifestari de profil in plan national si international, semn de consecventa si ardoare creativa a unui spirit inzestrat si generos, predispus vointei de a conferi lumii prilej de contemplare si tonificare afectiva – spunea Prof. Univ.Dr. Negoita Laptoiu, istoric si crtitic de arta despre evenimentul de la Cluj. Aceasta pentru ca, intotdeauna, compunerile elaborate cu expresiv aspect formal si ridicat imperativ estetic s-au convertit in vectori de sensibilitate distincta intr-un concert al valorilor rezistente in eternitatea artei. Prin noua sa expozitie, Manuela Botis adauga inca o memorabila reusita unei contributii creative, semnificativa la nivel de generatie si epoca.
Tema acestei expozitii ce contine 24 de lucrari a fost generata de impresiile, emotiile si inspiratia pe care artista le-a trait cu ocazia unui recent pelerinaj in Grecia. Manuela Botis nu s-a lasat ademenita de pitorescul spectacolului natural, fiind preocupata in esenta sa confere confesiunii prin culoare sentimentul unei originale si frapante transfigurari. Subtilitatea trimiterilor imaginative ne familiarizeaza, de asemenea, cu pretiozitatea unor acorduri mozaicate, cu ritmica unor impozante structuri arhitecturale, precum si cu fastul solemn al frescelor bizantine (…) Adesea ea s-a insinuat discret si subtilul insemn al credintei cand simbolicul geometrism al crucii capata configuratii care invita la cantonare in reconfortanta tihna si reculegere. (…) credem ca aceste clipe de beatitudine reprezinta un benefic reflex al popasului prelungit in aura de mister care dainuie de secole in intimitatea complexului monastic de pe legendarul munte Athos.
Trebuie remarcat si faptul ca, in aceeasi perioada a fost organizat tot la Colegiul Academic un alt eveniment care a avut-o ca protagonista pe reputata artista – Servus Italia de la Cluj Napoca, organizat sub Inaltul Patronaj al Ambasadei Italiei in Romania si dedicat Sarbatorii Zilei Nationale a Italiei. Vernisajul expozitiei Sunet si culoare a elevilor Cercului de Creatie ArtSincai de la Liceul Teoretic Gheorghe Sincai, coordonat de Manuela Botis a fost unul dintre cele mai emotionante momente din cadrul acelui veritabil simpozion al artelor initiat de Fundatia Culturala si de Caritate pentru Protectia Patrimoniului Cultural National ”Carpatica”, Academia de Muzica Gh. Dima si Liceul Teoretic Gh. Sincai din Cluj-Napoca

Despre Manuela Botis

Implicata activ si o prezenta traditionala a Tabarei Internationale a Femeilor Creatoare ”Poduri Europene” de la Eforie Sud, Manuela Botis a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, clasa Prof.Univ. Vasile Crisan si Conf.Univ. Raveca Branzas si este, incepand din 1992, membra a Uniunii Artistilor Plastici din Romania (UAP) si a Retelei Textile Europene (E.T.N.). Membra din 2008 a organizatiei Olympic Fine Arts, artista a participat incepand din 1986 pana in prezent, la peste trei sute de expozitii de arta decorativa si de pictura din tara si din strainatate. A participat la expozitii internationale la Galeriile Tretiakov (Moscova, 1989), Muzeul de Arta din Lyon (1990), Frederickberg House (Copenhaga, 1996), Paris (a 50-a expozitie a Federatiei Internationale Feminine de Arte, 2006), Beijing (a III-a editie a Bienalei Internationale de Arta, 2008), Galeria Thuilier (Expozitia de pictura romaneasca contemporana „Xenia si invitatele ei”, Paris, 2011), s.a. Dintre cele mai importante distinctii care i-au recompensat activitatea artistica impresionanta, amintim Premiul Uniunii Artistilor Plastici din Romania (2004), Medalia de Onoare a orasului Paris (2007), Medalia de Aur a expozitiei Olympic Fine Arts (Beijing, 2008) si Diploma de Excelenta acordata de Ministerul Culturii si Patrimoniului National pentru conservarea, sustinerea si promovarea patrimoniului national (2010).
In anul 2015, Maneula Botis a organizat la Muzeul de Arta Cluj-Napoca (MACN), expozitia de arta decorativa (cu obiecte textile, realizate intr-o tehnica mixta) care a definit si a marcat practic ultimii cinci ani din creatia artistei. ”Lucrarile Manuelei Botis se evidentiaza prin calitatea deosebita a limbajului plastic si incorporeaza fiorul religios pe care-l ipostaziaza in numeroase variante. Virtuozitatea plastica a artistei se exprima la nivelul tapiseriei prin expresii stilistice a caror retorica vizuala le confera atribute ale monumentalului. Prin simbolul crucii, lucrarile sale trimit la sensurile sacrificiului suprem, evocat printr-o expresie artistica profund celebrativa datorita bogatiei sale cromatice si semantice” – remarca o nota critica la acel moment.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Oana Georgescu