Aniela Ovadiuc – Atelierul, o carcasa a persoanei tale

Vorbind cu ceramista Aniela Ovadiuc despre ce inseamna atelierul pentru un artist, aceasta spune ca este un spatiu in care se simte libera si inspirata. De asemenea artista marturiseste ca in lucrarile sale de ceramica omul si preocuparile acestuia au stat la baza constructiei conceptuale. Vorbind despre om, vorbim despre civilizatie, cultura, sentimente, adica despre tot ceea ce cuprinde constiinta.
Anielei Ovadiuc ii plac portelanul, gresia, oxizii si glazurile (iar enumerarea ar putea continua, dar ne limitam la materialele folosite pentru piesele prezentate in expozitia de la Galeria Senso), lucreaza cu evidenta bucurie, simte cum trebuie sa manuiasca materia, ii adecveaza tehnicile. Monologul ei – pentru a utiliza titlul uneia dintre cele doua lucrari expuse –, nu este solilocviu, chiar daca artista apare singura, dar in diferite ipostaze; autoportretele arata o tanara destinsa, care analizeaza fara prejudecati, gandeste fara crispare, face planuri de viitor fara incrancenare; iar cand insista numai asupra unor parti ale chipului – ochii, gura, o face pentru un spor de expresivitate si nu pentru a omite sau a tainui ceva. (Dr. Doina Pauleanu, critic de arta, directorul Muzeului de Arta Constanta)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras