Dragos Bojin si Iulian Cristea – Specii

O spectaculoasa alaturare a doua specii de artisti - Dragos Bojin si Iulian Cristea a condus la realizarea unei interesante expozitii de arta intitulata Specii. Expozitia reuneste picturile populate de naluci ale artistului Dragos Bojin si sculpturile abstracte surprinzator colorate ale artistului Iulian Cristea. Expozitia este deschisa la Galeria Osiris in perioada 12 - 20 aprilie 2018.

Def. SPECII = un grup de vietuitoare in arta (Bojin si Cristea) care dau nastere unui original realm artistic revelator de inventivitate in exprimarea varietatii si stranietatii formelor lumii inconjuratoare.

Speciile Bojin si Cristea sunt creatoare de sublim si traiesc in consonanta exhibitorie in spatiul osirian investit cu arta adevarata.

Bojin este o specie clar conturata artistic, creatoare de lumi epidermice, contagioase de la o lucrare la alta, in care compune un all over grotesc de naluci ce nu inspaimanta, ci exprima interiorul fiecaruia, temerile, frustrarile, demonizarile.

Lumea nalucilor lui Bojin nu este neprietenoasa, este dinamica, scenografica, amuzant-ironica, integrand privitorul in hora-i deliranta. Ilustrand frica in culori vii, Bojin devine maestrul exorcizarii acesteia.

Specia Cristea domoleste dinamismul panzelor bojinesti prin sculpturi ce afirma un haos calculat, asezat si straniu. Aceasta specie sculpturala este, de fapt, una tranzitorie de la arta concreta la Suprarealism informal, creatiile sale fiind o combinatie intre cele doua stiluri.

Pur non-reprezentationale, produsele speciei Cristea sunt adanc ancorate in materiile naturii, sugerand forme organice, biomorfice care incita privitorul la identificarea unui reper existent. Sofisticatele sale sculpturi provoaca dorinte tactile prin alternanta de materie cu aspect hard&soft, dar si prin jocul opac/translucid. (Diana Savu Roman, curator expozitie)

Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras