Tony Cragg si Richard Deacon

"De la Moore la Hirst - 60 de ani de sculptura britanica"

“De la Moore la Hirst” prezinta, in esenta, o retrospectiva a sculpturii anglo-saxone a sec.XX. Au fost astfel incluse in salile Muzeului National de Arta peste 50 de lucrari originale, semnate de creatori de prim rang – de la parintele sculpturii britanice moderne, Henry Moore, strabatand deceniile de inovatie si experiment, cu Barbara Hepworth, Eduardo Paolozzi, Richard Long, Tony Cragg, Anthony Caro, Anthony Gormley, Mona Hatoum si ajungand la iconoclastul Damien Hirst, cel mai controversat sculptor britanic contemporan.

Sa ne amintim ca Moore insusi ezita a-si ordona obsesiile: “Corpul omenesc e preocuparea mea cea mai profunda, dar am descoperit principii ale formei si ritmului la obiectele din natura-pietre si pietris, oase, copaci si alte plante”.

Puterea, energia, “vitalitatea spiritului”, sunt calitatile pe care sculptorul le admira in arta civilizatiilor arhaice-azteca sau africana (mai importante pentru el decat antichitatea greco-latina, sau lumea Renasterii) si pe care le-a transplantat in cultura britanica.

Un element special al acestei manifestari l-a constituit integrarea pentru prima oara, a unui artist roman Paul Neagu, in circuitul marilor valori ale sculpturii europene.

Tony Cragg – “Gheorghe si balaurul”, 1984
plastic, lemn, aluminiu

Richard Deacon – “Kiss and tell”, 1989
epoxy, cherestea, placaj, otel