Constantin Abaluta II

Constantin Abaluta construieste edificii a caror geometrie visatoare aminteste farmecul straniu al oraselor disparute; geometrie mentala, bineinteles, ca aceea a labirinturilor, ca textura melancolica a panzei de paianjen.

“Marii poeti merg direct la esenta. Esenta este de obicei atinsa prin
simplitate si prin tonul degajat. Simplitatea sperie uneori” afirma
Constantin Abaluta.

Poet, prozator, antologist si traducator
roman din poezia americana. Este diplomat in arhitectura, pe care a
practicat-o pana in 1969. A debutat ca poet in 1964. A scris de asemenea
si proza, teatru si scenarii pentru radio.

Intr-o antologie
publicata in anul 2000, Abaluta se descrie ca fiind un poet al
banalului. Adesea, poeziile sale incep cu un fapt banal dupa care
vireaza spre absurd. Totusi, in spatele exteriorului banal si absurd, se
ascunde o realitate dura.

“Am invatat multe/de la strainii care
trec prin fata casei mele/cu fetele ravasite de ploaie/de la masinile
care opresc si asteapta o vreme/fara ca nimeni sa vina sau sa plece /de
la omul care citeste contorul/luminand cu o lanterna prapadita kilowatii
consumati. //Langa oglinda cenusie din hol, in umbra palariilor/raman
adesea si nu ma gandesc la nimic/noaptea in baie privesc pe geamul
mat/frunzisul batut de vant sau de luna./Sunt un om care nu-si poate
explica multe/din paharul cu apa beau doar jumatate/ascult din galeata
cu rumegus de langa soba/un greier cum taraie stins. Intorc
ceasul/pentru dimineata-n care nu voi mai fi/pentru tacerea dinlauntrul
unei camasi/pe care-a purtat-o si tatal meu.” (Constantin Abaluta)