Concert Sapanta la Ateneul Roman

Demarat in vara lui 2011, Drumul lung spre Cimitirul Vesel este un proiect pornit de la o idee nascuta in Irlanda cu doi ani in urma. Atunci, apreciatul compozitor irlandez Shaun Davey a primit o bursa pentru a cerceta filonul comun dintre cultura romana si cea irlandeza. Fascinat si indragostit iremediabil de Sapanta, artistul a compus o suita muzicala in care se imbina elemente traditionale din ambele zone cu elemente din muzica clasica.

Textele acestor cantece au fost chiar epitafurile de pe mormintele din Cimitirul de la Sapanta, un lacas de cult unic in lume pentru satirizarea mortii prin versurile de pe morminte si prin imaginile in culorii vii pictate pe cruci. Gazduit de Ateneul Roman, concertul extraordinar de muzica romaneasca si irlandeza Vocile din Cimitirul Vesel compus de Shaun Davey a fost un eveniment cultural de exceptie in care doua culturi s-au intrepatruns intr-un mod unic si la care au participat 180 de muzicieni: Orchestra Romana de Tineret, Corul barbatesc al Facultatii de Teologie Andrei Saguna din Sibiu si Corul mixt al Catedralei Ortodoxe din Sibiu (60 voci), alaturi de instrumentisti alesi dintre cei mai buni muzicieni traditionalisti ai Irlandei.

Dirijorul concertului organizat de Ambasada Irlandei la Bucuresti, in parteneriat cu Institutul Cultural Roman, Institutul Cultural Irlandez si Filarmonica George Enescu, a fost David Brophy de la Irish National Concert Orchestra. Regizor artistic al festivalului, alaturi de Shaun Davey, a fost Grigore Lese, militant fervent, recunoscut pentru faptul de a fi pledat intotdeauna pentru pastrarea spiritualitatii poporului roman.

“Punand pe note muzicale epitafurile lui Stan Ion Patras, Shaun Davey confera legendei Cimitirului Vesel noi semnificatii si o noua bogatie. Artistul ne-a facut sa apreciem mai mult legenda si ne-a aprofundat intelegerea vietii satului romanesc care l-a inspirat. Vocile din Cimitirul Vesel construiesc inca o punte intre Irlanda si Romania“, afirma Excelenta Sa John Morahan, Ambasadorul Irlandei la Bucuresti. “Textele memoriale in cinstea mortilor, imaginile sculptate si culorile stralucitoare de pe crucile Cimitirului Vesel angajeaza simturile si bucuria de a trai a celor vii.

Epitafurile simple variaza intre lejer si amuzant, intre sensuri profunde si universale, in care decedatii ii vorbesc direct privitorului. Aceste inscriptii mi-au oferit o colectie de versuri pe care le-am transpus in muzica si poate, astfel, am creat un punct de intalnire intre oamenii din Romania si Irlanda” – a spus Shaun Davey. Romania are una dintre cele mai frumoase traditii rurale din Europa, care cuprinde si Cimitirul Vesel de la Sapanta, inclus in patrimoniul protejat UNESCO care atrage anual 200.000 de vizitatori.

Oana Georgescu