Orele Muzicii in Gradina Cismigiu

La 150 de ani de la infiintare, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti a organizat o serie de manifestari dedicate acestei aniversari cu totul speciale, evenimente care au monopolizat atentia melomanilor si nu numai. Toate au fost dedicate muzicienilor care au predat, au invatat si care s-au daruit acestei institutii timp de un secol si jumatate, dar si marelui public, celor care au aplaudat artistii si creatiile marilor compozitori romani.

Universitatea Nationala de Muzica a dat tonul de 150 de ani!

In octombrie 1864, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza era infiintat Conservatorul de Muzica si Declamatiune din Bucuresti. S-a numit, de-a lungul timpului, Academia Regala de Muzica si Arta Dramatica, Conservatorul de Stat, Academia de Muzica si Universitatea Nationala. Istoria sa a reflectat intru totul istoria vremurilor tulburi pe care le-a parcurs intr-un veac si jumatate.
Dam tonul din 1864 si iata ca avem 150 de ani de continuitate in excelenta – spunea Dan Dediu, Rectorul Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti.
Primul rector al Conservatorului, Alexandru Flechtenmacher si-a dorit sa il aduca in randul marilor institutii muzicale ale lumii. A inceput cu un corp profesoral alcatuit din profesori straini sau cu dascali romani cu studii in strainatate si a ajuns ca, in cateva decenii sa rivalizeze cu importante centre de invatamant ale Europei si ale lumii. Mari nume, absolventi sau dascali, aveau sa fie inscrise in constelatia muzicii mondiale: Dinu Lipatti, Ion Voicu, Constantin Silvestri, Florica Musicescu, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Constanta Erbiceanu sau Ionel Perlea.

Gradina Cismigiu, din martora a istoriei Universitatii Nationale de Muzica…

Gradina Cismigiu a pastrat intre aleile ei amintirea generatiilor de studenti si profesori ai Conservatorului, cei care au considerat-o ca pe o prelungire a prestigioasei scoli de muzica. Vreme de jumatate de secol, ecourile acordurilor muzicale care au strabatut din clasele de pian, canto sau orchestra au insufletit Cismigiul, care, pentru o zi, s-a transformat intr-un spatiu dedicat sarbatorii muzicii. Din ora in ora, aleile parcului au devenit scene pentru studentii si profesorii Universitatii de Muzica si timp de 12 ore au rasunat de acordurile harpelor, viorilor sau instrumentelor de percutie. Spectacolele s-au desfasurat printre oamenii care, aflati in parc au avut ocazia sa participle la o spectaculoasa sarbatoare a muzicii.

…in scena a Spectacolului Muzicii

Alexandru Matei si clasa sa de percutie au incantat cu sonoritatile muzicii balineze, intr-un recital de gamelan. Violoncelistul Marin Cazacu si elevii sai (Ansamblul Violoncellissimo) au oferit un recital inedit din creatiile lui Astor Piazzolla, Tomaso Albinoni, W.A. Mozart si David Popper. Clasa de jazz a profesorului Mircea Tiberian a facut improvizatii pe teme ale cantecelor traditionale romanesti, invitand melomanii intr-o fascinanta calatorie pe urmele istoriei Micului Paris. Lucrari clasice, suite si dansuri romanesti au fost interpretate de clasa de nai a Dalilei Cernatescu. Clasa de opera coordonata de profesoara Eleonora Enachescu a oferit un maraton de arii din opere celebre, dar si posibilitatea ca publicul sa se fotografieze alaturi de personaje binecunoscute: de la Carmen, Aida, Don Giovanni sau Figaro. Au mai participat la acest proiect: clasa de chitara a profesorului Catalin Stefanescu Patrascu cu cele mai frumoase lucrari dedicate acestui instrument, de la Albeniz si Gardell, la Rodriguez si Paco de Lucia. Arii si duete celebre din opere si operete precum Liliacul, de Johann Strauss, Orfeu in infern de Offenbach, Carmen de Bizet, Barbierul din Sevill a de Rossini, Nunta lui Figaro de W.A. Mozart si Turandot de G.Puccini au fost puse in scena de studentii Departamentului de Canto si Artele Spectacolului al UNMB. Cei mici au avut si ei parte de o zi speciala in care au invatat cum sa interpreteze un personaj de opera participand la atelierul de miscare scenica. Au fost pictati pe fata cu note muzicale si au avut ocazia sa fie in locul instrumentistilorsi sa atinga ei insisi instrumentele muzicale la o expozitie interactiva de instrumente muzicale sub sloganul Try it yourself!. Spectacolul din Cismigiu dedicat aniversarii a 150 de ani de la infiintarea Universitatii Nationale de Muzica s-a incheiat de un concert de muzica electronica si proiectii video, realizat de compozitorul Catalin Cretu si percutionistul Dan Andrei Alexandru.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Oana Georgescu
Operator imagine: Andrei Lupu
Editor imagine: Stanislav Pescu