Regal artistic la aniversare 150 de ani UNMB

Sarbatorirea celor 150 de ani ai Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti a fost marcata si de Concertul Aniversar gazduit de Ateneul Roman.
Orele de Muzica din Parcul Cismigiu, prezentarea la sediul UNMB a filmului documentar O istorie in imagini si marturii a Universitatii Nationale de Muzica, lansarea albumului semnat de Antigona Radulescu, Odiseea muzicala 1864-2014. O istorie a Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, lansarea de carte a profesorului Octavian Lazar Cosma, volumul cu numarul patru al Istoriei Universitatii Nationale sau lansarea cartii Victor Giuleanu – un portret in documente si marturii de Valentina Sandu – Dediu si Andreea Chiselev au fost doar cateva dintre evenimentele prin care a fost marcat un veac si jumatate de excelenta in muzica. Cele doua volume contin documente inedite ce au vazut pentru prima data lumina tiparului, marturii ale celor care au influentat de-a lungul timpului istoria muzicii romanesti, confesiuni ale marilor maestri pedagogi dar si ilustrilor studenti. Studentii Facultatii de interpretare muzicala au oferit si o seraa de opera: Gianni Schicchi, opera intr-un act de Giacomo Puccini, in regia Andei Tabacaru – Hogea, sub conducerea artistica a lui Alexandru Petrovici.

Mari muzicieni pe scena Ateneului Roman

Sala mare a Ateneului Roman a gazduit si un concert aniversar, cu participarea extraordinara a muzicienilor Ruxandra Donose (mezzo-soprana), Valentin Gheorghiu (pian), Marin Cazacu (violoncel), Gabriel Croitoru (vioara), Viniciu Moroianu (pian), Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Alexandru Matei (percutie), Sergiu Tuhutiu (pian) si a ansamblului Violoncellissimo.
Nume de exceptie au onorat aniversarea celor 150 de ani prin prezenta si prin programul inspirat ales cu lucrari de George Enescu, Heitor Villa – Lobos, Astor Piazzolla, Nikolai Rimski – Korsakov, Jules Massenet, Valentin Gheorghiu, Mihail Jora, Iannis Xenakis.
Sarbatoarea UNMB – 150 de ani s-a bucurat de mare succes atat in randul publicului, cat si al mass-media, al studentilor, profesorilor si tuturor prietenilor renumitei institutii de invatamant a carei notorietate a depasit de mult granitele tarii. A fost un adevarat rega al muzicii la ceas aniversar dedicat Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti de ilustrii slujitori ai sai.
Acest material va este oferit de Programul CATENA pentru ARTA
Realizator: Oana Georgescu
Imagine: Andrei Lupu
Editor: Stanislav Pescu