Interviu cu Florian Lungu

Muzicologul Florian Lungu, zis si "Mosu", binecunoscut prezentator de jazz, realizator de emisiuni la radio si televiziune, compozitor de teme de jazz, este prezentatorul Festivalului International de Jazz de la Garana.

S-a nascut in 1943, din parinti cu preocupari muzicale, si a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ (1966), Sectia Compozitie. A cunoscut jazz-ul mai de aproape cand era in Conservator. A inceput sa se intereseze de jazz, a scris si articole, iar printr-o emisiune pe care a realizat-o la radio a ajuns in apropierea lui Cornel Chiriac, marele promotor al jazz-ului din anii ’60 – ‘70.

Redactor si apoi realizator de emisiuni la Societatea Romana de Radiodifuziune (din 1967), jurnalist cu peste 2000 de articole publicate, circa 6000 de emisiuni la Radio si nenumarate note de coperte la discurile romanesti de jazz, colaborator al Televiziunii Romane incepand din anii ’70 (peste 1000 de emisiuni), prezentator a numeroase concerte si festivaluri din Capitala si din tara, referent al unor teme de jazz sustinute in cluburi, organizator al ciclurilor de concerte „Perpetuum Jazz“, „Estival Jazz“, coorganizator al concertelor „Marele Jazz“, autor al catorva creatii proprii de jazz, membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, Florian Lungu este un nume de referinta in jazzul de la noi din tara.