Artisti in tabara de la Eforie Sud 2011

Fundatia Fildas Art, in calitate de organizator si Farmaciile Catena, in calitate de sponsor al evenimentului, va invita vineri, 10 iunie 2011, ora 18:00, la vernisajul expozitiei Poduri Europene 2011. Proiectul ”Poduri Europene” urmareste relatiile si evolutia interferentelor dintre arta plastica feminina contemporana romaneasca si cea europeana.

Expozitia cuprinde lucrari de pictura si sculptura realizate in tabara internationala organizata, ca in fiecare an, la Eforie Sud si gazduita de Muzeul de Arta din Constanta. Lucrarile selectate pentru aceasta expozitie demonstreaza o dinamica a contrariilor, practica amestecul genurilor de arta, avand ca rezultat o expresie a libertatii de creatie in diverse maniere, forme si materiale. Este o arta a prieteniei, o arta a iubirii.

FILDAS ART urmareste astfel o crestere a interesului pentru creatiile artistice si sprijina cunoasterea artistelor femei din Europa. Expozitia poate fi vizitata in perioada 10 iunie – 3 iulie 2011 si va fi deschisa zilnic intre orele 11.00 –19.00.