Miss Daisy si soferul ei – Teatrul Evreiesc de Stat

“Miss Daisy si soferul ei” trebuie vizionat pentru calitatea textului si pentru cei doi actori, Maia Morgenstern si Mircea Rusu, creatori ai unor personaje de compozitie greu de uitat. Regia spectacolului este semnata de Claudiu Goga, iar scenografia de Stefania Cenean.

Driving Miss Daisy face parte din Trilogia Atlanta, care i-a consolidat faima dramaturgului Alfred Uhry. Driving Miss Daisy, scrisa in 1987, este , cea mai cunoscuta piesa a sa, distinsa printre altele cu premiul Pulitzer pentru dramaturgie. Titlul trilogiei si problematica pieselor pune in evidenta dubla traditie careia ii este cu precadere indatorat Alfred Uhry in intreaga sa opera: traditiei culturale a Sudului Statelor Unite, precum si traditiei evreiesti.

Alfred Uhry s-a inspirat in Miss Daisy si soferul ei dintr-o poveste din propria familie, protagonistii acesteia fiind bunica sa, Lena Fox, si soferul ei Will. Premiera piesei a avut loc in 1987 intr-un teatru off-Broadway.

Dupa aceasta piesa regizorul australian Bruce Beresford a turnat in 1989 un film multipremiat (printre altele obtinand in1990 cateva Oscaruri si Golden Globe-uri la categoriile „Cel mai bun film“, „Cel mai bun actor“ s. a., si Ursul de Argint de la Berlinala din acelasi an). In rolurile titulare au jucat Jessica Tandy si Morgan Freeman (tot Freeman interpretase rolul si in spectacolul off-Broadway).

Acest material va este oferit de Catena.

Realizator Ema Nicola.