HOTI, spectacol la TNB

Un nou spectacol regizat de Radu Afrim, dupa textul scriitoarei Dea Loher, va suprinde iubitorii de teatru.

12 personaje, cu sau fara legatura intre ele, ridica iarasi problema omului modern, sfasiat de disperare, de singuratate, de frica, de lipsa curajului si a iubirii. Printre cele mai vii personaje se numara o bolnava de cataractica, usor nebuna, (extraordinara Liliana Ghita) care tanjeste dupa niste conversatii normale, despre stele, nori si poezie… Si o romanca, vanzatoare la un second hand (imigranta, evident), care striga din toti rarunchii ca viata e simpla, trebuie doar s-o iubesti. Si inca ceva important ne transmite romanca Gabi (o Natalia Calin teribil de autentica) : trebuie sa te caznesti si tu un pic ca s-o gasesti frumoasa.Despre viata e vorba. Daca viata e frumoasa, mai ales daca te caznesti un pic, atunci care e problema? Unii oameni, marturiseste un personaj, traiesc ca si cum nu ar trai, ca si cum nu ar merita nimic, ca si cum nu ar avea dreptul la nimic, ca niste hoti.

Din distributie: Marius Manole, Cornel Scripcaru, Ana Ciontea, Mihai Calin, Medeea Marinescu, Liliana Ghita, Claudiu Bleont, Natalia Calin, Diana Dumbrava, Conrad Mericoffer, Aida Avieritei, Irina Antonie, Diana Roman, Aris Banutoiu.
Scenografia spectacolului este creata de Andreea Sandulescu, muzica ii apartine lui Vlaicu Golcea, iar coregrafia este semnata de Andrea Gavriliu.

Acest material va este oferit de Catena.
Realizatori: Mihaela Moldoveanu
Oana Georgescu