Spectacol-performance „FranceDanse – Orient Express” la Muzeul National de Arta al Romaniei

Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR) gazduieste duminica 24 septembrie orele 18.30 si 20.00 spectacolul-performance „Думи мої - Dumy Moyi”, un solo cu durata de 35 de minute conceput si interpretat de artistul francez François Chaignaud.

Reprezentatiile deschid seria de evenimente derulate de Institutul Francez din Romania si Festivalul international de dans si performance contemporan „eXplore Festival”, editia 2017.

Creat si interpretat de François Chaignaud, solo-ul „Dumy Moyi” a fost prezentat prima data in 2013 in cadrul festivalului de dans de la Montpellier. Situat la intersectia dintre dans contemporan, teatru, opera si ritualurile samanice, spectacolul se configureaza ca un antidot. „Un antidot pentru regulile teatrului occidental, pentru modul frontal in care se arata publicului, pentru periodicitatea lui, pentru raportul de forte pe care il instituie. Un antidot (…) administrat pe ritmuri ucrainiene, filipineze si sefarde pentru legatul farmecelor” – precizeaza coregraful si dansatorul francez François Chaignaud.

Reprezentatiile de la Bucuresti se inscriu in programul „FranceDanse” initiat de Institutul Francez din Paris in anul 2007. An de an programul se concentreaza asupra unor aspecte caracteristice relatiei dintre scena coregrafica din Franta si contextul international. Anul acesta „FranceDanse” ajunge in Europa de Sud-Est sub forma unui itinerariu de tip Orient-Express cu opriri in 13 ¬tari, printre care si Romania. Spectacolele de dans ale unor coregrafi recunoscut¬i sau la inceput de cariera au la baza propuneri transdisciplinare ce exploreaza forme performative in dialog cu spat¬iul urban, arhitectura si artele vizuale fiind insotite de proiectii de film si de ateliere de coregrafie-dans.

Muzeului National de Arta al Romaniei – Calea Victoriei 49-53, corpul central (parter), intrarea A3

Accesul in corpul central se face prin intrarea A3 incepand cu ora 18.00, respectiv, 19.30.
Intrarea este libera in limita locurilor disponibile.
Spectacol nerecomandat minorilor sub 15 ani.

SENSO TV este partener Media al Muzeului National de Arta al Romaniei