AIFF ajunge în premieră la Sibiu!

Ediția American Independent Film Festival de anul acesta a adus în București multe filme noi, filme premiate la marile festivaluri și șase noi locații în aer liber pentru delectarea și siguranța cinefililor.

Și în acest an, Catena a fost alături de festivalul creat de Cristian Mungiu în urmă cu patru ani. Deși condițiile de anul acesta au fost speciale, din cauza pandemiei, festivalul a fost un succes. Locațiile noi, Curtea de Onoare a Muzeului Național de Artă, curtea Muzeului Țăranului Român, Merkato Cultur, Snagov Event-Park, Drive-In Militari, au fost pline de cinefili și ne-au arătat că și atunci când cinematografele sunt închise, putem găsi soluții de a rămâne în contact cu pasiunile noastre.

Provocarea acestui an a fost, în afară de găsirea locațiilor, identificarea soluțiilor tehnice pentru ca invitații să poată fi prezenți chiar și în absență. Din fericire, platformele online au fost de mare ajutor iar doritorii au participat la conferințe, un masterclass Behn Zeitlin, regizorul Beasts of the southern wild, întâlniri, sesiuni de întrebări și răspunsuri de la profesioniștii industriei cinematografice.

Maya Hawke, interviu exclusiv la AIFF

Un moment important a fost interviul exclusiv cu Maya Hawke, actrița din Mainstream, filmul regizat de Gia Coppola și prezentat la Veneția, cu doar o săptămână înaintea festivalului AIFF.4 de la București. Maya Hawke, fiica Umei Thurman și a lui Ethan Hawke, este de asemenea, nepoata lui Leslie Hawke, cofondatoarea Asociației OVidiuRo, care are grijă de copiii defavorizați din România. Anul acesta, AIFF a donat din încasările realizate pe parcursul festivalului pentru educația copiilor, prin programul Schimbă-le povestea! Maya Hawke a venit în sprijinul acestui program, vorbind despre importanța educației, cărțile copilăriei și zilele petrecute în România alături de bunica sa, Leslie Hawke. Totodată, actrița a vorbit și despre ultimul film, Mainstream, prezentat la Veneția, în care joacă alături de Andrew Garfield.

Succesul i-a motivat pe organizatori către un pas important. În premieră, anul acesta, festivalul de film independent american ajunge la Sibiu. În week-end-ul 25-27 septembrie, timp de trei zile, cinefilii sibieni se vor delecta în aer liber cu trei filme extraordinare. La Centrul Cultural Ion Besoiu, Terasa cu flori, în fiecare seară de la ora 20, vor rula trei filme din care două în premieră absolută.

Cinefilii sunt invitați să urmărească pe marele ecran aventura copiilor din filmul ,,Wendy”, în regia lui Benh Zeitlin, parcursul descoperirii propriei voci în ,,My Salinger Year”, regizat de Philippe Fallardeau, și călătoria Fraților Sisters, ,,The Sisters Brothers ”, în regia lui Jacques Audiard. Vizionare plăcută!

text: Mihaela Moldoveanu