Expozitia Desemne de peste an

La Galeria Senso, viitorii graficieni, actualmente studenti la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, sectia Grafica, isi expun lucrarile inovative realizate in anul pandemic 2020. Acestia studiaza sub indrumarea lectorului univ. dr. Anca Boeriu.

Va invitam sa vedeti lucrarile proaspete si tulburatoare semnate de urmatorii studenti:

Valentina Bordei, Andrei Cristian Boteanu, Raluca-Maria Brancoveanu, Maria-Silvia Buta, Loredana Buzdea, Bogdan-Constantin Cascaval, Carmen Dinu, Miruna Andreea Dragne, Mihaela-Madalina Ene, Andrada-Cristina Gheorghe, Mihaela Graure, Iosif Casian Gyulai Muresan, Liviana Angelica Matac, Emilia Elena Munteanu, Florin Nechifor, Daniela Nemtanu, Gabriela Nicu, Alina Niculita, Roberta Flores Cezara Pascu, Ana-Iulia Paun, Cosmina-Ionela Sandu, Bianca-Elena Sava, Razvan Petru Tirziu si Maria-Timeea Toma.

„Masti, izolare, distantare, restrictii, cursuri online. Bilant al unui an in care a fost aproape imposibil de contextualizat un proiect artistic fara a face referire la dimensiunea pandemica a momentului. Unele cercetari din domeniul psihologiei conchid ca este nevoie de 21 de zile pentru a schimba un tipar comportamental. Ce deprinderi am dobandit, ce am invatat si ce am creat de la instaurarea primelor masuri impuse de starea de urgenta decretata in martie 2020?

Expozitia colectiva „Desemne de peste an” abordeaza ca tematica experienta personala a fiecaruia dintre artistii participanti – studenti ai sectiei de Grafica din cadrul Facultatii de Arte Plastice a Universitatii Nationale de Arte Bucuresti, aflati sub indrumarea coordonatorului de an, dr. Anca Boeriu – in ceea ce priveste traversarea acestei perioade. Selectia aduce impreuna lucrari concepute in acest (ras)timp, in cele mai diverse medii de exprimare artistica, de la desen, pictura si tehnica mixta, la gravura, instalatii si animatii stop motion, realizate digital sau analog, cadru cu cadru. Fara intentia de a pune neaparat accent pe productia artistica din pandemie, expozitia constituie un exercitiu de afirmare a generatiei de artisti emergenti autohtoni, dar si o perspectiva subiectiva asupra secventei istorice in care ne aflam.” (Ana Sultana Cipariu, curator)

Expozitia "Desemne de peste an" poate fi vizitata in perioada 7-21 aprilie 2021 la etajul Galeriei Senso.

Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras