Expozitie in premiera la MNAR: Vedute venetiene din colectia Intesa Sanpaolo!

Muzeul National de Arta al Romaniei impreuna cu Intesa Sanpaolo prezinta publicului bucurestean expozitia Vedute venetiene din colectia Intesa Sanpaolo, ca parte a programului de initiative „Progetto Cultura” dedicat restaurarii operelor de arta si valorificarii culturale a acestora.

Expozitia este deschisa publicului in perioada 14 iunie – 15 iulie 2018 si prezinta in premiera operele catorva dintre cei mai cunoscuti artisti italieni (dar nu numai) care au contribuit la consolidarea si raspandirea noului gen artistic pe parcursul secolului al XVIII-lea.

Capriccio cu biserica gotica si laguna de Canaletto (Venetia, 1697 – 1768), Vedere spre Canal Grande cu Riva del Vin si Riva del Carbon de Michele Marieschi (Venetia, 1710 – 1744), Piata San Marco catre San Geminiano de Francesco Guardi (Venetia, 1712 – 1793), si Veduta cu Santa Maria della Salute si Punta della Dogana de Hendrik Frans van Lint (Anvers, 1684 – Roma, 1763) ne poarta printre cladiri, locuri, colturi devenite definitorii pentru geografia, arhitectura si atmosferaVenetiei, oras care a contribuit din plin la dezvoltarea vedutei gratie atractiei exercitate asupra a nenumarate generatii de amatori de arta.

Veduta infloreste ca gen artistic in paralel cu asa-numitul „Grand Tour”, precursorul turismului cultural din zilele noastre. In secolul al XVIII-lea, intelectuali si calatori, indeosebi englezi, isi desavarsesc formatia facand „marele tur” al Europei, cu opriri obligatorii in cele mai importante orase ale Italiei. Practicarea acestui nou tip de „pelerinaj cultural” atrage dupa sine noi modalitati de exersare a memoriei, printr-o relatie speciala cu arta dar si cu „arta” rememorarii si impartasirii propriilor impresii. Vedutele, ca si jurnalele de calatorie, mediaza experienta directa a unor locuri si arhitecturi investite cu valoare simbolica si contribuie astfel la crearea si perpetuarea unui imaginar colectiv care cultiva memoria culturala. Succesul comercial al noului gen este asigurat in principal de piata engleza, extrem de sensibila la pitoresc, diferenta si specificitate.

Lucrarile prezentate in expozitie provin din Colectia Intesa Sanpaolo, Gallerie d'Italia – Palazzo Leoni Montanari, Vicenza. Banca Intessa Sanpaolo este detinatoarea unei importante colectii – peste 20.000 de piese, dintre care mai mult de jumatate de o valoare culturala deosebita – prezentata publicului in trei palate istorice, foste sedii ale bancii reorganizate ca institutii muzeale in centrele oraselor Milano,Napoli si Vicenza.

Muzeul National de Arta al Romaniei
Parterul Galeriei Nationale
14 iunie – 15 iulie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminica, 10.00 – 18.00

Eveniment la Muzeul Colectiilor de Arta:
Muzeul Colectiilor de Arta – Colectia lunii: Alexandra si Barbu Slatineanu

In acest an Muzeul Colectiilor de Arta implineste patruzeci de ani de la inaugurarea sa ca sectie a Muzeului National de Arta al Romaniei.

Cu aceasta ocazie, Muzeul Colectiilor de Arta propune publicului intalniri lunare cu specialistii sai, cu scopul de a evidentia cate o colectie si pentru a reliefa personalitatea colectionarilor care au contribuit la dezvoltarea vietii artistice si culturale a tarii.
Miercuri, 13 iunie, ora 16.30 va asteptam sa descoperiti Colectia Alexandra si Barbu Slatineanu si sa participati la prezentarea sustinuta de Gabriela Vasiliu.

Aflat la Paris pentru studii in domeniul microbiologiei, Alexandru Slatineanu (1873-1939) incepea pe la 1900 sa-si alcatuiasca colectia, frecventand anticariatele impreuna cu prietenul sau, dr. Ion Cantacuzino, in cautarea obiectelor dorite, gravuri si diverse obiecte de arta decorativa. Atunci a descoperit, in vitrina unui anticar si a achizitionat desenul Culegatoarea de morcovi de Vincent van Gogh, unic in tara.

Inspirat de studiile sale comparative in domeniul ceramicii romanesti, Barbu Slatineanu (1892-1959) a dat accente noi colectiei cu piese de arta traditionala, capete de serie din creatia mestesugareasca a romanilor, maghiarilor si sasilor. Desenele, picturile, piesele de mobilier, flintele si sabiile, piesele de port, icoanele si ceramica populara intregesc imaginea de ansamblu a colectiei de arta comparata, adunata de Slatineni, in doua generatii.

Participarea se face pe baza biletului de acces in muzeu, in limita locurilor disponibile.

Sunteti rugati sa veniti cu 15 minute inainte de ora inceperii. Prezentarea are o durata de aproximativ o ora. Urmatoarea prezentare a colectiei va avea loc pe data de 30 iunie 2018, ora 11.00.
Detalii: http://www.mnar.arts.ro/arhiva-evenimentelor/eveniment/242-muzeul-colec%C8%9Biilor-de-art%C4%83-colec%C8%9Bia-lunii-alexandra-%C8%99i-barbu-sl%C4%83tineanu

Muzeul Colectiilor de Arta
Calea Victoriei 111
Program de vizitare: sambata – miercuri, 10.00 – 18.00
Accesul ultimului vizitator este permis cu o ora inainte de inchiderea muzeului.
Expozitii temporare deschise la MNAR:
Invenit / sculpsit. Gravura italiana din secolele XV-XVI
Expozitia Invenit / sculpsit. Gravura italiana din secolele XV-XVI cuprinde 44 de stampe, multe dintre ele realizate de artisti faimosi, precum Andrea Mantegna, Marcantonio Raimondi, Giorgio Ghisi, Agostino Veneziano sau Lodovico Carracci.
Detalii: http://www.mnar.arts.ro/descopera/expozitii-temporare/250-invenit-sculpsit-gravura-italian%C4%83-din-secolele-xv-xvi
Curatori: Cosmin Ungureanu, Dana Crisan
Galeria de Arta Europeana, etaj I (expozitii temporare)
18 aprilie – 24 iunie 2018
Program de vizitare: miercuri-duminica, 10.00-18.00
Pretul biletului de acces: 10 lei
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna
Catalog: Gravura italiana din secolele XV-XVI & Scoala de la Fontainebleau, MNAR, 2016. Autori: Dana Crisan cu colaborarea dlui Radu Bercea.

Stefan Luchian, maestrul artei grafice romanesti

Peste nouazeci de pasteluri, acuarele si desene realizate de Stefan Luchian (1868-1916) de-a lungul vietii reconstituie cronologic si pe tehnici parcursul pictorului si contributia sa la dezvoltarea graficii autohtone intr-o perioada de descoperire si definire a modernitatii romanesti.
Detaii: http://www.mnar.arts.ro/descopera/expozitii-temporare/259-%C5%9Ftefan-luchian,-maestrul-artei-grafice-rom%C3%A2ne%C5%9Fti
Curator: Elena Olariu
Muzeul National de Arta al Romaniei (accesul prin Str. Stirbei-Voda nr. 2)
19 mai – 23 septembrie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminica, 10.00 – 18.00
Pret bilet: 10 lei
Inchis vineri 1 iunie 2018
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna

Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE

Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti si Muzeul National de Arta al Romaniei organizeaza in perioada 13 iunie – 2 septembrie 2018 expozitia „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrarile, prezentate in premiera in Romania, vor fi expuse in Salile Ghika ce provin de la colectionari, care le-au donat cu generozitate Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti (ARCB) dupa anul 2010, unde sunt pastrate in „Arhiva Vladimir Ghika”.

Muzeul National de Arta al Romaniei, Salile Kretzulescu
13 iunie – 2 septembrie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminica, 10.00 – 18.00
Pret bilet: 10 lei
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna

Pictori comentati de Petre Oprea

Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul Colectiilor de Arta in colaborare cu Federatia Romana a Asociatiilor, Centrelor si Cluburilor UNESCO va invita la vernisajul expozitiei „Pictori comentati de Petre Oprea” deschisa in perioada 15 mai – 13 iunie la Muzeul Colectiilor de Arta.

Expozitia se inscrie in suita de manifestari dedicate implinirii a 40 de ani de la infiintarea Muzeului Colectiilor de Arta ca sectie a MNAR. Ea omagiaza rolul istoricului si criticului de arta Petre Oprea (1928 – 2011) in sustinerea si dezvoltarea institutiei, dar si a colectionismului autohton.
Detalii: http://www.mnar.arts.ro/descopera/expozitii-temporare/261-%E2%80%9Epictori-comenta%C5%A3i-de-petre-oprea%E2%80%9D
Muzeul Colectiilor de Arta
Calea Victoriei 111
15 mai – 13 iunie 2018
Program de vizitare: sambata – miercuri, 10.00-18.00
Pretul biletului de acces: 10 lei
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna

SENSO TV este Partener Media al Muzeului National de Arta al Romaniei.