Dialog intre 3 generatii – Luminita Gliga, Ana Rus, Liviu Cihodaru

Operele artistilor Luminita Gliga, Ana Rus si Liviu Cihodaru sunt reunite pe simeze in expozitia intitulata Dialog intre 3 generatii. Picturile si sculpturile celor trei intra in dialog si astfel publicul descopera complexitatea umanitatii. In expozitie descoperim peisaje si naturi statice de un lirism cuceritor, sculpturi presarate cu simboluri si personaje mitice, picturi abstracte pline de culoare. Cei trei artisti au modalitati diferite de exprimare, fiecare avand o opera minunat conturata. Expozitia "Dialog intre 3 generatii" este deschisa la Centrul Cultural Mihai Eminescu - Galeria Luceafarul (in cadrul Amfiteatrului Mihai Eminescu din Parcul National) in perioada 16 - 27 octombrie 2017.
Luminita Gliga s-a nascut in 1975 la Brasov si este o tanara artista foarte apreciata. Pana in prezent a organizat peste 40 de expozitii personale in tara si in strainatate, participand la numeroase targuri de arta si expozitii internationale peste tot in lume.

Limbajul expresiei sale este puternic si clar, se citeste cu admiratie si cu incantarea unei descoperiri luminoase. Este fantastic cat de bine se simte pictura ei, din cand in cand, pe simezele pe care le-a innobilat, cu repetitie, in New York!, scrie criticul de arta Marius Tita.
Nascuta in 1947, artista Ana Rus are o activitate artistica bogata pentru care i-au fost acordate numeroase distinctii printre care in 2012 Grand Prix International la Cannes, Franta, iar in 2004 Ordinul Meritul Cultural in Grad de Cavaler acordat de Presedintele Romaniei.
Ana Rus s-a nascut in Ardeal iar sculptura sa este apreciata la Cannes. Tocmai a rotunjit o varsta pe care nu o credem usor. A ales sculptura pe care a studiat-o acasa, la Cluj, apoi a pornit sa descopere lumea in relieful materialului dur. Cu detalii fine construieste lumi in globuri de bronz, sapa in marmura si inalta monumente. (Marius Tita, critic de arta)
Liviu Cihodaru, alta generatie si alte vremuri, si-a facut atelier in ceruri in 2013, la 80 de ani dar ne-a lasat o opera puternica, construita din preaplin de ideal si stradanie. In zilele sale, care sigur aveau mai mult de 24 de ore, a facut totul cu pasiune si risipa de imaginatie. A semnat documente si a pictat, a studiat tehnica tractorului dar si pe cea a picturii, a facut filme dar si naturi statice, a aprofundat cibernetica dar si expresia portretului. (Marius Tita, critic de arta)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras