Expozitia artistilor Matei Enric si Jan Albu

Artistii Matei Enric si Jan Albu au deschis impreuna o noua expozitie de pictura in cladirea Rectorat a Universitatii Politehnica din Bucuresti, etajul 2, holul de sub cupola (str. Splaiul Independentei, nr. 313). Expozitia poate fi admirata in perioada 22 aprilie – 5 mai 2019.

Cu aceasta ocazie Senso Tv ureaza tuturor un Paste fericit!

"Matei Enric cultiva, cu o eruditie implicita, un echivoc fundamental. Ne propune o viziune mistica, insa netributara unei religii anume, o viziune care revendica repertoriul iconografic de motive comune tuturor religiilor, in care fiecare citeste ce vrea. Dincolo de filonul tragic, fatalist, privitorul perplex este, in fata lucrarilor sale, martorul unui moment de har. Tacerea profunda si necesara contemplarii ii dezvaluie acestuia sensurile cele mai tulburatoare ale acestei opere, sensuri etern umane si universal valabile." (Madalina Mirea, critic de arta)

Artistul vizual Jan Albu marturiseste:

"Despre pictura mea, ca tematica, pot spune ca imi asum niste mitologii ancestrale, pe care le raportez la propria mea experienta de viata si dincolo de vointa mea, pe panza, ele capata o patina onirica. La urma urmei, ce e viata, daca nu un vis? O minciuna, mai mult sau mai putin frumoasa, in slujba unui adevar ascuns. Suntem impresionabili la senzatie, in sensul profund pentru mine, de un adevar, ce este mai presus de adevarul vizibil si palpabil."

Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras