Rămas bun, ANDO!

O veste tristă, dar mai ales nedreaptă s-a abătut asupra tuturor celor care l-au cunoscut, într-un fel sau altul pe celebrul jurnalist, editorialist și caricaturist de o inegalabilă valoare, Octavian Andronic ANDO.

A fost creatorul celebrelor ”Videocartoon”-uri ”ANDONEVRALGICUL Săptămânii” (cu aproape 300 de ediții), ”Sensurile Actualității” și ”ANDOgrafia Zilei” la Senso TV, al proiectelor ”ANDO XXXX” (expoziția de grafică satirică și carigarfie), ”ANDO Carigrafii”, ”ANDO 100% Centenar” și recentul, ”CoronANDOgrafia pANDOmiei”. A fost colaborator al TONICA Group și invitat permanent cu rubrici de succes la Senso TV.

Timp de aproape cinci decenii, Octavian Andronic ANDO, membru UAP, și-a transpus creația satirică în multe publicații, dar a rămas fidel Senso TV unde a creat live sub ochiul privitorului, în 15 ani, sute de Videocaricaturi, care i-au adus doza cea mai mare de popularitate, consemnând cu umor ”aspecte ale unei realităti apte de a fi tratate în registru satiric”.

Octavian Andronic a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității București în anul 1969 și a debutat în presă, lucrând timp de douăzeci de ani la ziarul ”Informația Bucureștiului”. A fost apoi, din 22 decembrie 1989, fondator, redactor șef și director, până în 1998 al cotidianului ”Libertatea”. Tot el a condus proiectul ziarului „Informatia de prânz”, a fost, vreme de un an, directorul general adjunct al postului Tele7abc, director executiv al cotidianului ”Cronica Română”, iar din anul 2002 a condus Agentia de Presă ”Amos News”, pe care a înființat-o.

A avut o carieră impresionantă ca jurnalist, scriitor și editorialist prolific și este autorul volumelor ”Dicționar politic”, ”Anul 2000: Schimbarea schimbării. O cronologie comentată a mileniului III”, ”Anul 2001: Zodia Delfinului„ şi ”2002 – Capitalismul de cumetrie”.

”Umorul lui ANDO este prin excelență politic” – nota Grigore Arbore. ”El vitriolează întocmirile injuste din lumea contemporană, tratează cu sarcasm convenții sociale – false, relevă sensul adevărat al unor fapte punând în lumină ipostazele absurde ale acestora, dislocă mentalitățile retrograde relevându-le latura rizibilă”.

Ultimul ANDONEVRALGIC al Săptămânii, pastila de grafică satirică inventată în februarie 2015 si parafată de cel care a făcut din desenul satiric un veritabil show pentru Senso TV ne-a fost oferit la începutul lui decembrie, cu un titlu premonitoriu: FINIT CORNAT OPUS. A fost cel de-al 288-lea episod.

„ANDO e personalitatea bine conturată a graficii satirice românești și, dacă luăm aminte la numeroasele distincții primite, este un creator de reputatie națională și internationala. Desenul laconic si ideea mai totdeauna percutanta, fervoarea sarcastica si combativitatea politica, sociala, morala, surasul clar si ferm sunt caracteristicile unei atitudini plastice originale!” – scria reputatul scriitor și dramaturg Valentin Silvestru.

Îi dăm ultimul cuvânt celui care într-o zi friguroasă, cețoasă și ploioasă de decembrie ne-a părăsit, fără voia lui: Deși poate să pară o contradicție în termeni, noțiunile de omagiu și caricatura se pot împleti firesc într-un demers artistic care pune față în față incongruența unui proces istoric cu realitatea contradictorie a prezentului

OCTAVIAN ANDRONIC – ANDO

2 mai 1946 – 12 decembrie 2020