Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj...

1211 vizualizari



Deschide videoclipul

INTERVIU cu NICOLAE IVANOV, comandantul Santierului National al Tineretului CANAL DUNARE-MAREA NEAGRA


Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj... Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj... Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj... Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj... Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj... Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj... Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj... Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj... Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj... Acum, acolo, la 20 de metri adancime, se afla acest mesaj...

CV: Care era functia dumneavoastra? Ce ati facut acolo, pe santierul canalului Dunare-Marea Neagra?

N.I: Eu am fost comandantul Santierului National al Tineretului de la Canalul Dunare-Marea Neagra, in perioada 1978-1984, cand s-a construit zona Basrabi;  dupa care ne-am mutat cu toata dotarea tehnica si umana pe tronsonul Poarta Alba-Lumina Navodari, unde am avut si acolo un tronson de 5 km de executat. Noi am lucrat in zona km 45-55, o zona foarte grea.

CV: De ce era zona asta dificila?

N.I: A fost o zona grea pentru ca, daca de la km 0 pana la km 40 se lucra pe teren normal, de la km 40 incepusera sapaturile masive pe dealul care strabatea zona, unde era proiectat Canalul. Se sapa cam 40-45 m in adancime. Ca sa ajungi la etapa finala a canalului trebuia sa mai urci si 160, 170 m inaltime… S-au excavat zeci de mii, milioane de metri cubi de pamant in zona respectiva.

CV: Cum a fost Monumentul, de unde ideea, cum a aparut brusc, acolo, un monument? Initial dumneavoastra mi-ati spus ca tovarasa Ceausescu voia un monument, dar la Cernavoda.

N.I: Chestia asta cu monumentul a aparut cred ca la a 40-a aniversare a santierelor nationale, cand conducerea partidului a spus ca un bulevard mare din Capitala va primi numele de Bulevardul Brigadierilor si ca, acolo, undeva, se va inalta un monument dedicat participarii tineretului la marile santiere de constructie din tara. Ulterior, cam cu un an, un an si jumatate inainte de inaugurare, noi avansasem destul de mult cu lucrarile, pentru ca trebuie sa va spun ca noi am terminat lucrarile de excavatie cu cateva luni bune inainte de inaugurare. De fapt, prima fundatie pe Canal, in zona de creasta, a fost turnata la Santierul National al Tineretului, la km 48. A fost un succes deosebit pentru ca, acolo, s-a infruntat nu numai timpul, s-au infruntat si problemele tehnice deosebite, care trebuiau rezolvate, insa trebuie sa mentionez ca, vis-a-vis de ajutorul extraordinar pe care l-am primit din partea conducerii organizatiei noastre de tineret, acolo un sprijin deosebit ni l-a dat si conducerea tehnica a grupului de santiere. S-au implicat si ei in a da solutii viabile. Acolo am decis noi sa aiba loc in timp vizitele de lucru ale conducerii partidului. Au fost cam 3-4 vizite de lucru ale Secretarului General, acolo s-au facut analize, acolo s-au luat decizii importante, chiar pe locul unde s-a ridicat Monumentul.

CV: Ce are special acel loc?

N.I: Acest loc era special pentru ca iti deschidea o perspectiva extraordinara inspre Podul de la Basarabi si partea de la Agigea. Era o zona strategica nemaipomenita. Monumentul se vedea si dintr-o parte si din alta, dupa Podul de la Agigea sau il vedeai dupa Podul de la Basarabi.

Si atunci, cu un an si jumatate inainte, noi eram in discutie, intr-o seara, intr-un cadru restrans cu Nicu Ceausescu, care era prim-secretar al Comitetului Central al UTC-ului; el a zis: „Mai, n-ar fi bine sa facem noi ceva aici?” si i-am spus: „Da, este nemaipomenit. Pentru ca a aparut ideea, pe sus pe acolo, pe la conducere, sa se faca un Monument ori la Cernavoda, ori la Agigea, dedicat participarii la constructia Canalului a muncitorilor, ostasilor, tineretului etc.”. Si mi-am spus: „Or fi vrand sa se faca acolo, e foarte bine, dar aici muncim noi, aici s-au obtinut niste rezultate, aici au fost peste 45.000 de brigadieri elevi si studenti, care au muncit… nu e bine sa facem un monument dedicat lor?”, Tovarasul zice: „O sa analizez propunerea asta si o sa mai discutam la conducerea Partidului”. In timp, probabil ca a fost o discutie pe treaba asta ca, la una din vizite, binedispus zice: „Batrane, fii atent! Am obtinut aprobarea sa facem si un monument aici, dar unul mai mititel asa. Nu sa ne apucam de cine stie ce constructie”. „Pai, ce inseamna asta... mai mititel?”. „Pai, o sa ne uitam in documente, intre 4 si 6 m asa… luam aprobare de vreo 6 m si-l facem de 10 m – 12 m, ca sa facem ceva ca lumea”.

Astfel s-au lansat discutiile, concursul pentru alegerea celei mai bune solutii. Au fost mai multe discutii, am fost si eu la una dintre acestea. S-a acceptat pana la urma propunerea lui Bucur Pavel. Si mie mi-a placut foarte mult, o idee indrazneata. In afara de asta, Pavel era si un baiat tanar, era apropiat de varsta noastra, era un tip placut, receptiv la observatii. Nu era un tip incuiat. Am avut cateva discutii legate de ce ar insemna participarea noastra, a santierului national… ce ar trebui sa facem noi in faza pregatitoare, iar el mi-a explicat mai multe lucruri. Pe o placheta va fi conducerea partidului, pe o placheta va fi o vizita de lucru (ce se gandea el sa faca), la parter voia sa amenajeze un muzeu cu participarea brigadierilor, cu documente, uniforme, cu aspecte, cu fotografii… din activitatea de zi cu zi.

Trebuia consolidat terenul. In momentul in care se apuca de-o treaba ,Pavel Bucur, era foarte perseverent si urmarea persoana sa vada pana la capat daca se respecta sau nu se respecta ceea ce s-a discutat... La fel si Nicu Ceausescu:  niciodata nu l-am mintit sau i-am ascuns ceva. Ii spui clar asta, asta, asta si asta… am nevoie de asta, aici vreau asta si aici asta. Iti dadea tot ceea ce aveai nevoie, dar iti cerea si rezultate. Altfel nu se putea. Si atunci Nicusor ne-a zis: „Gata, incepeti treaba ca am aprobat proiectul, Bucur lucreaza de zor…”, si am zis: „Bine, daca lucrurile stau asa, sa-i dam bataie!”

 Am marit zona, suprafata unde trebuia sa se ridice monumentul, s-au adus fier, beton, au inceput meseriasii de santier sa pregateasca sa se toarne beton in coloane. S-au sapat coloane la 20-22 m adancime, vreo 24 de coloane si urma ca ultima coloana, coloana centrala pe care venea efectiv soclul statuii, sa se toarne betonul in ziua inaugurarii. Iar  atunci cand prezentam raportul Secretarului General, care era cu vaporul pe canal, urma sa se introduca un mesaj, in care se spune ca „astazi 20 mai, cu prilejul Inaugurarii Canalului, cu prilejul vizitei de lucru,  s-a inaugurat canalul...,” si cand s-au inceput lucrarile Monumentului dedicat participarii tineretului..., si asa mai departe; s-a introdus tubul din inox, continand pergamentul respectiv si s-a turnat beton. Acum, acolo, la 20 m adancime, se afla acest mesaj.

Din pacate, dupa ’89, Monumentul care era o frumusete, care putea fi vazut si de pe Podul de la Basarabi si de pe Podul de la Agigea, a fost devalizat, s-au furat placile masive de bronz si s-a furat inox…  va dati seama, ca sa se reconstituie acum… trebuie sa fie cel care l-a facut, dar din pacate, nu mai e!

CV: Ati lucrat cu echipa dumneavoastra de oameni de specialisti, de la Canal, si pentru fundatia monumentului?

N.I: Fundatia monumentului, noi am facut-o.

CV: Cati oameni ati fost?

N.I: Aici nu este vorba de foarte multi oameni pentru ca au fost si cei care au facut cu foreza, s-a forat fiecare loc unde urma turnata coloana, cu masina special folosita numai in acest scop si cei care au facut scheletul metalic, care s-a introdus in fiecare gaura, dupa care au venit cu masinile de beton si s-a turnat planseul. Asta a fost treaba noastra.

CV: Cam cat timp v-a luat toata treaba aceasta?

N.I: Cam 2 luni de zile ne-a luat noua.

CV: Stiu ca proiectul, planurile s-au facut la IPTANA.

N.I: Da, toata partea tehnica, conceptul si proiectarea lui, s-au facut de catre Bucur impreuna cu specialisti de la Canal. Va dati seama ca acolo trebuia sa se tina cont de viteza vantului, de greutatea monumentului… sunt o gramada de elemente care s-au luat in calcul… nu poti sa te joci cu un asemenea monument, oricum acolo e o inaltime...

CV: I-ati vazut terminat? Dupa ce ati terminat fundatia ati plecat la Midia Navodari, nu?

N.I: Da, am plecat la Midia Navodari. Cu cateva luni, aproximativ, inainte de inaugurarea Canalului. Deci, noi am plecat la Midia Navodari si am inceput lucrarile acolo. In partea asta, la Canalul Dunare-Marea Neagra a ramas un numar foarte mic de utilaje cu care au mai lucrat la descarcari de marmura si la turnat coroanele, platforma. Dupa inaugurare, ne-am mutat toti in cealalta parte, pentru ca aveam 5 km de canal de facut. In paralel cu asta incepusera prospectii pentru Canalul care trebuia sa-l lege de Bucuresti.

CV: Deci, ati vazut monumentul dupa ce s-a terminat?

N.I: Da, am vazut Monumentul dupa ce s-a terminat, insa nu am participat la inaugurare, pentru ca, in septembrie ’84, eu am fost in judetul Braila. Nu am mai putut, aveam alte lucruri de rezolvat, alte sarcini.

CV: Spuneti-mi, ca un om care pur si simplu a participat la realizarea unui lucru atat de grandios… ce sentiment aveti, ce stare aveti cand stiti ca lucrul pe care l-ati facut si care era impozant, e furat? Nu e ca o opera de arta pe care o vinzi… pur si simplu… fiind a statului, a tuturor, e For Public, nu? Se fura si nimeni nu stie, nimeni nu da socoteala ...

N.I: (ocoleste intrebarea) Eu ca persoana am fost implicat in activitatea asta a Santierului National al Tineretului, din 1976, de la inaugurarea lucrarilor. Atunci s-a facut si inaugurarea activitatii Santierului National al Tineretului, la km 40, la Basarabi. Atunci am fost eu implicat in activitatile santierului pentru ca veneau si brigazile de elevi si studenti care au participat in taberele de la Cernavoda, la Medgidia, la Basarabi si la Cumpana. Aveam in fiecare serie de cate 3 luni cate 2000 de brigadieri elevi si studenti, care faceau lucrari necalificate, protectie de marmura, de canal, de santuri, diverse lucrari auxiliare. Aveam o scoala de pregatire si de perfectionare a mecanicilor de utilaje, recrutam tineri care nu erau specialisti, nu erau specializati in meserii de excavatoristi,  pe care-i pregateam noi intr-o scoala care functiona la Poarta Alba; plus ca aveam muncitori, soferi si alti mecanici pe care-i recrutam prin organizatiile judetene. Ne ocupam de ei de la patul unde se culcau pana la locul unde faceau baie seara cand veneau de la munca… De tot, absolut tot: mancare, cazare, odihna, petrecerea de timp liber, excursii... tot ce insemna viata de zi cu zi. N-a fost usor, sa stiti! Din ’76 pana in ’78, cand am fost numit si Comandant al Santierului National al Tineretului, pana in ’84 la inaugurare si dupa ce s-a inaugurat Canalul Dunare-Marea Neagra, am trecut de Poarta Alba-Midia Navodari, cu santierul nostru. Acolo am stat pana in septembrie, iar pe 11 septembrie eu am plecat primind alte sarcini.

CV: E adevarat ca de la Straja, oamenii au fost mutati la Cumpana?

N.I: In legatura cu Straja… Straja era un satuc cu cateva case. Dar cand s-a proiectat Canalul, l-a taiat in doua, satul. Au ramas cateva case pe malul drept, cateva case pe malul stang. In momentul in care s-a ajuns la cota finala a Canalului, cand nu se mai putea trece de pe un mal pe altul, atunci a trebuit ca cei de pe malul drept sa se mute in Cumpana. Dar li s-au pus la dispozitie blocuri.

La Straja era comandamentul Santierului National si pentru ca a fost o situatie mai dificila cu copiii care urmau sa treaca in clasa intai si a II-a, la scoala, pentru ca erau mici si nu puteau trece dintr-o parte in alta, atunci am decis, intr-o camera unde se tineau sedintele de comandament, sa fie eliberata, sa fie mobilata si sa fie pusa la dispozitia scolii, pentru a face elevii acolo carte. Invatatoarea facea cursurile acolo, in incinta comandamentului santierului national. In felul acesta sa evitam accidentele, pentru ca era circulatie foarte mare de masini si se puteau intampla accidente. Am facut o treaba buna, copiii erau linistiti, erau langa casa, invatatoarea era din zona, de acolo. Stiti cum e cand muti un om din casa lui… dar am facut-o, cel putin in zona noastra, am facut-o intr-un mod civilizat. Bine, nu mai spun ca si pentru muncitorii de la Canal am dat un numar de apartamente in Constanta. Eram ajutati de Consiliul Popular Judetean cu un numar de apartamente, care se repartiza la cei care lucrau la canalul Dunare-Marea Neagra, dar cu dedicatie expres pentru santierul national al tineretului. Si acolo, apartamentele se stabileau in comandamentul santierului national. Se facea o treaba civilizata.

CV: Spuneti-mi ce va amintiti de Pavel Bucur, ca om, ca artist?

N.I: Eu l-am cunoscut cand a venit Pohus cu el, Mitica prietenul meu, la mine si mi-a zis: „Hai sa ti-l prezint pe cel care a gandit Monumentul!”. Si, v-am spus, noi ne-am inteles de cum ne-am intalnit. El (Pavel Bucur) era un tip exuberant, un tip vesel, nu era un tip mofturos, cel putin in relatia cu mine. Eu eram, de asemenea, un tip care nu avea nevoie de prea multe ca sa poata sa dialogheze intr-un mod civilizat. Eu am fost de mai multe ori la atelierul in care lucra el, in aer liber, intr-o gradina… lucra la machete si pentru ca pe unul dintre panouri, care se fixau, era imortalizata vizita conducerii Partidului si santierul, care era reprezentata de catre subsemnatul, a zis „Vii tu, ca sa fii in carne si oase”… si am lucrat, am colaborat cu el foarte bine .....datorita faptului ca el era un tip placut, cu care se putea discuta si receptiv, sa fie si pe placul beneficiarului;  el a mai avut niste lucrari cu Comitetul Central si a avut si Casa de Cultura a Tineretului de la Braila. Din cate imi aduc eu aminte, el era implicat cu niste probleme de  interioare  si in sala mare de spectacole. Era o vizionare, trebuia sa vada Primul Secretar al Judetului de partid, care era si Presedintele Consiliului Judetean… trebuia sa vada despre ce este vorba, ce s-a facut. Habar nu aveam de Pavel ca era bagat in toata chestia asta. Si nici baietii de la Tineret, fostii mei colegi, nu mi-au spus ca „Pavel e venit… stiti ca se ocupa Bucur Pavel de…”… Stiam ca e vorba de un sculptor bun de la Bucuresti. Eu am plecat cu prim-secretarul, si cand l-am vazut, spre surprinderea mea am zis: „Ia uite cine e aici?!”… da, a fost o revedere placuta… da, a fost o reintalnire placuta.

Dupa care, noi nu ne-am mai revazut pentru ca eu aveam alte probleme, alte sarcini, lucrari mai dificile, plecam mai rar la Bucuresti… da… Dar in orice caz, colaborarea cu Bucur Pavel a fost o colaborare placuta, foarte placuta!!! Un tip deschis, un tip deschis la minte, cu idei, receptiv si stia sa se faca placut, colabora bine… eu nu l-am vazut vreodata sa ridice tonul, sa vorbeasca repezit sau sa jigneasca… am avut o relatie foarte buna cu el.

Noi terminasem lucrarile si probabil si Monumentul se putea face cu mult timp inainte si poate ca ar fi fost mai bine daca era asa pentru ca…

CV: … se termina si infrastructura…

N.I: … Daca se inaugura santierul cu un an inainte, cum fusese initial vorba, sigur ca si Monumentul ar fi fost gata inainte si era altceva ... Apoi ne-am mutat la Navodari . Acolo ne-am apucat de alta treaba, sa facem o tabara pentru brigadieri si am zis „Hai s-o facem in constructii definitive, sa nu mai facem ca la Cumpana; sa ramana pentru copii, pionieri si scolari…

CV: ...si asa s-a nascut tabara de la Navodari?

N.I: Asa s-a facut tabara care este acum moderna cu camere; Nicusor a vrut s-o faca exact ca la caminele studentesti, camera cu baie cu dus, facuta sa se bucure copiii… Am zis: „Cat trebuie sa se faca, atata sa se faca! Cu teatru!”… adica, am pus foarte mult suflet in asta, si n-am cedat deloc, am zis: „Decat sa dam bani, mai bine, facem mai putin, dar facem sa ramana pentru copii, pentru elevi, scolari si pionieri”. Asa s-a discutat despre tabara frumoasa… ea era ce era, noi am facut cu totul altceva. Stau acum si ma gandesc ca au trecut 33 de ani de la inaugurare… ’84-2017.

Din pacate s-a discutat mai putin despre participarea tineretului la constructia Canalului Dunare-Marea Neagra…

CV: Dar a fost o participare importanta… cam cati tineri au fost acolo?

N.I: Acolo au fost peste 40.000 de brigadieri…

CV: ...din toata tara…

N.I: Din toata tara. S-au turnat milioane de metri cubi de beton, s-au excavat sute de milioane de metri de pamant si roca, s-a muncit zi si noapte, iar copiii astia, elevi si studenti, au facut niste lucruri pe care, daca te uiti acum la ecluza de la Cernavoda si vezi malurile alea care sunt protejate, alea au fost facute cu tarnacopul si cu lopata de copii, de brigadierii nostri, ai santierului national. Erau agatati in chingi… a fost o munca diabolica… munca, nu gluma! Probabil si ca urmare a faptului ca era si epoca respectiva. In orice caz, tineretul acolo a facut dovada capacitatii… o contributie extraordinara! Din fericire, contributia lor nu este negata de catre oamenii care au muncit acolo. Este negata de cei care au stat pe margini…

CV: ...comentatori se gasesc tot timpul, nu asta-i important. Important este ce a ramas si ce au facut, asta se vede.

Septembrie, 2018

 

Scenariul si regia : Corina Voicu
Realizator: Mihaela Moldoveanu
Imagine : Alex Andries
Art Editing : Nicu Pojaru
Producator : Corina Voicu


Comentarii



Nume



Comentariu



Sunt de acord cu politica de confidentialitate
Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.