Pavel Bucur: lumina si ascensiune

1287 vizualizari



Deschide videoclipul

INTERVIU CU RADU BOROIANU, scriitor, regizor, om de cultura, promotor de arta, Cavaler al Legiunii de Onoare Franceze si al Ordinului National „Pentru Merit” in grad de Comando


Pavel Bucur: lumina si ascensiune Pavel Bucur: lumina si ascensiune Pavel Bucur: lumina si ascensiune Pavel Bucur: lumina si ascensiune Pavel Bucur: lumina si ascensiune

C.V: Sa vorbim putin despre Pavel… cateva lucruri prin care l-ati defini exact in esenta lui… in miezul lui ca artist.

R.B.: Daca ar fi sa caracterizez in putine vorbe arta lui Pavel Bucur, as spune ca avea o dedicatie speciala pentru lumina si ascensiune. Si chiar exista, in opinia mea si o cheie mistica care se facea din ce in ce mai vizibila, mai accentuata in ultima vreme, in aceasta imbinare de dorinta de lumina si de ascensiune care caracterizeaza intreaga sa opera.

Nu trebuie sa uitam niciodata ca Pavel Bucur facea parte dintr-o categorie de artisti autentici si nu foarte usor clasabil. Lucru obisnuit pentru un sculptor, el era si un excelent desenator. Dar era un pictor, un pictor de culoare, era un tapiser, ceea ce e foarte migalos si complet altceva... dar SCULPTURA ramane totusi, centrul operei sale. In sculptura, n-a ales materialele. S-a ales cumva... ales de materiale. Are si lemn, are si metal, bronz desigur, are marmura. Nu, nu poti cu putine vorbe sa-l pui undeva in raft.

C.V: Dar il poti recunoaste, vazand o opera, fara sa stii cine este? Poti sa recunosti un Pavel Bucur?

R.B.: Da, da poti!!! El are teme care revin, care sunt recurente, iar aceasta cautare a formei si ascensiunea catre lumina care caracterizeaza tot ce a facut el, e cumva usor recognoscibil pentru cineva care este familiarizat. Mi-e greu sa ma pun in pielea unui cetatean oarecare, care vede inca o galerie si spune, de cand a intrat, „acela trebuie sa fie un Pavel Bucur”. Temele lui sunt foarte cunoscute: Tatal ceresc, familia, ziua si noaptea. Sunt anumite teme care reapar. Si mozaicurile lui apar.

C.V.: Dumneavoastra v-ati ocupat de cunoasterea si recunoasterea, in afara granitelor tarii, a artistilor romani. Credeti ca Pavel Bucur face parte din echipa nationala a Romaniei a artistilor internationali?

R.B.: E foarte complicat de spus, deoarece de multa vreme, o anumita amprenta a pietei de arta, a interesului pe care-l starneste ea, e marcata de o stiinta a marketingului. Si atunci, cei care se ocupa sa pastreze ritmul si natura interesului, nu sunt atrasi sa faca lucrul acesta. Si, in general, fac cu artisti care sunt in viata pe de-o parte, pe de alta parte, tineri… pe care incearca sa-i duca acolo unde vor sa duca ei piata… deci nu e rasad la gustul publicului asa cum credem. Marketingul care a intrat serios in piata de arta a lumii, care in origine are multe lucruri bune, nu toate sunt rele, nici marketingul in sine nu e rau, vine din Statele Unite ale Americii. Americanii dau nota intr-un fel Sigur ca acum apar si alte centre de interes: China vine foarte puternic din spate, insa mai are pana sa ajunga la importanta pietei de arta americane. Si sigur, ramane sa fie interesanta Europa, dar mai ales Europa care e avanpostul New Yorkului. Asa cum este Londra, de exemplu, unde marii galeristi, cei care pot sa impuna unui artist in marile case de licitatii si in opinia publica, tin de acest ritm bine marketat al interesului celor care au puterea s-o faca.

Revenind la Pavel Bucur, el este intre lumea clasica si lumea moderna. Nu e atat de postmodernist,  poate, cum este  trendul actual. Gustul actual face ca obiectele sa capete amprenta interesului general al lumii de astazi pentru partea tehnica, pentru partea de inovatie. Ori el este, in acelasi timp, un model clasic si modern, dar se opreste la limita care-l face comparabil cu Marii Maestrii. Nu stiu foarte exact sa raspund daca, un interes special pe care un promotor roman l-ar avea pentru impunerea lui in strainatate, ar putea sa faca asta repede sau cu pasi inceti...

C.V.: Imi vine in minte acum ca zilele trecute s-a vandut la o licitatie, cu un pret de record mondial, un Brancusi. Unul din seria adormitelor, la suma fabuloasa, de 57 de milioane de dolari… mi-am adus aminte de Brancusi, care este inspiratorul tuturor sculptorilor romani post-brancusieni…. Pavel Bucur se apropie sau fuge de Brancusi?

R.B.: Ca sa preiau o foarte interesanta teorie lansata de Pavel Susala, cotitura pe care o aduce in sculptura Brancusi este trecerea la sculptura de energie. Deci se iese de sub obsesia materialului si se trece la forma epurata datorita interesului pentru energia pe care o degaja. Ori la Pavel nu se poate spune exact acelasi lucru. El ramane sa fie si un om al formelor chiar daca transforma aceste forme, chiar daca le supune ideii, ceea ce e foarte normal pentru epoca in care a lucrat. Exista un imbold care vine, iar dorinta asta de ascensiune vine din Brancusi, dar nu-l face pe el sa fie un emul. Sa nu uitam ca diversitatea formelor lui de manifestare arata ca el este si a ramas in cautarea a ceva. Nu stiu, daca l-am fi intrebat pe Pavel astazi, daca s-a gasit in sfarsit pe sine, daca el ar fi spus DA.

C.V.: Poate nici nu ne-ar fi raspuns...

B: Daca ne uitam numai la felul cum trece la diverse forme de vizualitate, sigur ca este si cazul rar al sculptorilor care au nevoie sa revina la un fel de ideal clasic al sculpturii ca monument public, deci de dimensiuni. Asta tine de la aparitia sculpturii inca din antichitate. Reprezentau ceva pentru cetate, nu numai pentru grupuri restranse de oameni. Sculptura trebuia sa insemne ceva de la distanta, de departe si pentru multa lume. Din punctul acesta de vedere, Pavel trece, ca si Brancusi, in zona celor care atat culeg in ce a insemnat sculptura de la inceputul ei pana astazi. Repet, daca e ceva de la Brancusi la Pavel este, cred, doar aceasta dorinta ca formele din ce in ce mai distilate sa aiba totusi un aspect ascensional. Totul are o dorinta de inaltare. Nu intamplator vorbeste si el de aripi, de inaripare. Lucrurile astea sunt foarte firesti, veneau dinauntru.

C.V: Atunci sa ne oprim putin la Monumentul de la Straja, INARIPATA.

B: Monumentul de la Straja este un caz unic in Romania, pentru ca Pavel a avut o ciudata posibilitate, aproape de nebanuit, de a ridica acel monument, in acel loc. Dincolo de valoarea artistica sa vorbim de partea formala a lucrurilor. Este urias, 38 m, cu zeci de tone de bronz, plus alte metale. Toate acestea au un soclu. Ea [lucrarea] se vede pe o distanta enorma si ar fi trebuit sa starneasca un ecou numai prin acest lucru. Numai acest tip de performanta, s-o numim tehnica, ar fi trebuit s-o faca sa fie in centrul atentiei colective. Dupa aceea, nici apropierea de proiectul pe care il face, el nu-l repeta, dar reia tema Inaripatelor. La dimensiunile acelea te poti intreba daca el isi pastreaza sensul profund estetic si filozofic, spiritual. Concluzia mea, ca unul care a vazut monumentul si de la distanta si de la apropiere, pot sa va spun ca DA. Pentru ca nu e o dezvoltare haotica a unui proiect, nu s-a lasat furat de dimensiuni. El stapaneste acea dimensiune uriasa si acea cantitate enorma de metale. A stapanit-o la fel ca atunci cand a sculptat Inaripate mici. E aceeasi migala a detaliului, care se regaseste si in monumentul acela urias, ca si in sculpura lui mica. Trecem dincolo de efortul lui fizic, tehnic… iti da emotie acel monument. Ai sentimentul ca te inalti odata cu el.

Inaripata de la Straja a dat interes imediat. Dupa ce a fost instalata, se organizau excursii cu elevii (nu se stie exact daca pentru mareata realizare a Canalului, dar cert e ca se opreau si la Monument, cu toate ca drum nu a existat niciodata). Din pacate, in epoca noastra contemporana, in ultimele decenii, interesul a scazut cu desavarsire. Monumentul a fost vandalizat, in diferite etape si in ciuda tuturor incercarilor pentru oprirea vandalizarilor, pe care Pavel le-a facut. Si eu am incercat sa dau o mana de ajutor, aducandu-mi aminte de discutia pe care am avut-o cu Pavel Bucur. Asta pentru ca m-a gasit deja convins, nu era nevoie sa fiu convins. Am incercat sa starnesc interesul autoritatilor locale, fie a celor care raspund direct, fiind patrimoniu de teren care apartine celor care gospodaresc Canalele Navigabile din Romania, dar si altora, prefecturii judetului... pentru ca valoarea acelei opere este cu totul iesita din comun. Ea ar trebui sa fie clasata imediat la Monument de For Public.

C.V: Cine trebuie sa faca asta?

R.B.: Asta trebuie sa propuna proprietarul locului, dar si cei care administreaza intreaga zona.

C.V: Cui trebuie sa propuna?

R.B.: Cred ca Ministerului Culturii, la Directia de Patrimoniu, cum am facut-o si eu acum vreo 6 ani si cu autoritatile judetene si cu aceasta administratie care n-a venit sa se opuna. Eu as merge mai departe sa spun. Dupa ce s-ar face o restaurare cum trebuie si ar fi incadrat in ceva care sa para ingrijit si ordonat, as merge sa spun ca ar trebui sa ajunga si pe lista Monumentelor de Patrimoniu. Pentru ca valoarea estetica a proiectului si a realizarii, este cu totul exceptionala.

Nu este deloc ceea ce ne-am fi asteptat la un monument facut intr-o epoca atat de ciudata, cum a fost epoca comunista si mai ales perioada in care el a facut monumentul, dar in acelasi timp iata-i, ca acesti comunisti l-au lasat pe Pavel Bucur sa faca acest monument. I-au dat mijloacele necesare si l-a facut. Ori e pacat de Dumnezeu ca acum sa nu se construiasca un intreg areal in functie de frumusetea locului, arida cum e, de acest Canal, care este unul foarte important si de acest monument, care e unic. Se poate gasi un traseu turistic, se pot gasi tot felul de forme care sa aduca interesul public pentru acest monument si sigur, sa-l fereasca de vandalizare, care probabil ca o sa continue. Sunt lucruri care se pot face si sunt la indemana autoritatilor, pentru ca, din pacate, exista suficienti hoti de bronz si de metal.

C.V.: Spunea Viorel Pater, care a lucrat la bronzurile de jos ca nici nu se mai gandeste vreodata sa faca o lucrare de bronz sau de orice fel de metal, pentru ca orice apare din metal, expus in spatiu public, dispare... Cel putin in ultima perioada.

R.B.: Da si ganditi-va ca sunt lucruri la care participa multi oameni cu utilaje, pentru ca nu poti veni cu mana in buzunar, fluierand.

C.V.: Daca ati avea putere si mijloace financiare pentru reabilitarea monumentului si a locului, ati face un concurs de proiecte pentru arhitecti?

B: Asa ar trebui facut. De catre o autoritate care sa-si asume aceasta sarcina nobila. Ganditi-va ce ecou ar avea peste tot. Pentru ca, in momentul in care s-ar localiza locul, sunt convins ca ar fi puhoi de turisti acolo. Este un traseu care ar putea fi facut catre pesterile calcaroase de acolo, catre tainele acelei zone, aparent aride. Se vede de la o distanta uriasa, el atrage atentia cand mergi cu masina pe autostrada, oricat de neatent ai fi, tot vezi monumentul. E un interes care depaseste interesul Administratorului Canalului. Trebuie sa fie un interes macar zonal pentru asta.

C.V.: Credeti ca Prefectura sau Consiliul Judetean, pot determina conducerea canalului sa inceapa sa actioneze in acest sens?

R.B.: Autoritatile locale si Consiliul Judetean si Prefectura, dupa aceea sa ia contactul Administratorului [Canalului], conform proprietatii si atunci discutia intre institutii ar fi mai utila decat felul in care am incerca noi, ca persoane fizice, sa atragem atentia.

C.V: Mostenitorii ar putea face ceva?

R.B.: Ei se pot adresa Ministerului Culturii, cu rugamintea sa se accelereze procesul acesta de reimproprietarire a cuiva asupra acestei opere cu totul speciale. A existat odata o zicere, nu tocmai pozitiva, cum ca orice opera de tipul asta monumental naste foarte multe invidii. Asa a nascut si in epoca si dupa epoca. Au fost multi care spuneau ca e un monument „al comunistilor”. N-ARE NICIO LEGATURA CU COMUNISMUL, DAR NICIUNA. Pentru cineva care stie exact ce a facut Pavel Bucur in intregul operei sale, lucrurile sunt foarte clare.

C.V: Un arhitect din Constanta, domnul Mihai Vatamaniuc, cel care a cercetat si ne-a ajutat cu aflarea detaliilor tehnice de amplasament, zicea: „la un moment dat am fost tentat sa cumpar eu terenul de sub monument si sa vedem ce se poate face, cu noi toti care suntem aici,  sa-l reamenajam.” Dar nu poti actiona fara proprietar. Nu poti primi nici autorizatie sa restaurezi, aici e nebunia…

RB: Sa spunem ca traim intr-un scenariu imposibil. Sa spunem ca suntem grup de cetateni, care avem fonduri necesare de la Stat. Daca nu e autoritate care sa faca ca locul sa traiasca, nu poate sa traiasca Monumentul daca locul nu traieste! Trebuie viata! Monumentele sunt facute sa fie in mijlocul vietii. El [Pavel Bucur] asta si-a dorit. Asta este spiritul lui ascensional. Plecand din viata, are nevoie de freamatul vietii! Eu sunt convins ca el a avut viata si vitalitate, la randul lui; dovada este ca Monumentul nu are numai inaltime, ci si la baza a fost gandit pana la capat… in ideea ca acolo lumea se va strange, ca ea va circula mereu… Deoarece anumite lucruri nu se vad numai de la distanta, nu?

Mai, 2017

 

Scenariul si regia : Corina Voicu
Realizator: Mihaela Moldoveanu
Imagine : Alex Andries
Art Editing : Nicu Pojaru
Producator : Corina Voicu

 


Comentarii



Nume



Comentariu



Sunt de acord cu politica de confidentialitate
Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.