Opera Comica pentru Copii a intrat in circuitul Noaptea Europeana a Muzeelor

Pentru prima data in istoria institutiei, Opera Comica pentru Copii adera la programul Noaptea Europeana a Muzeelor, invitand publicul de toate varstele la o incursiune in miraculoasa lume din spatele cortinei, unde prind viata povestile atat de indragite de cei mici si cei mari.

Sambata noaptea, in intervalul 20:00-02:00, iubitorii de opera si balet vor avea ocazia sa descopere fosa orchestrei, scena mare, unde vor lua parte la procesul de schimbare a decorului, salile de studiu si de repetitie, cabinele si magaziile, unde vor descoperi decoruri, costume si butaforie. Foyerul Alb al institutiei va oferi vizitatorilor scurte recitaluri vocal-instrumentale si de balet.

“Lumea unui spectacol de opera este fascinanta. Pana la produsul final, care delecteaza spectatorul asezat confortabil in fotoliu, sunt nenumarate aspecte, de care se ocupa o armata de oameni. Ne bucuram sa impartasim aceste mici secrete care fac diferenta dintre fantezie si realitate tuturor celor curiosi sa descopere cum se intampla magia pe scena si in culise.”, a declarat Felicia Filip, managerul institutiei.

Noaptea Muzeelor este un eveniment european, initiat de Ministerul Culturii si Comunicarii din Franta in anul 2005. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO si de Consiliul International al Muzeelor. Noaptea Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internationale a Muzeelor, care are loc pe 18 mai.

Anul acesta, Opera Comica pentru Copii pregateste alte doua noi productii: “Fetita cu chibrituri” (balet, premiera pe 12 iunie) si “Münchhausen”, de Dan Dediu (opera, premiera are loc in cadrul Festivalului International “George Enescu”, in datele de 5 si 6 septembrie). Biletele se pot achizitiona prin reteaua bilete.ro – cu 48 de ore inainte de spectacol – si de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulesti nr. 16) – cu o ora inaintea inceperii spectacolului – in limita locurilor disponibile.