Andrei Ciubotaru – expozitia Nori

Artistul Andrei Ciubotaru a privit norii cu atat de mare interes incat i-a transformat in principalele personaje ale expozitiei sale deschisa in perioada 25 iunie - 25 iulie 2022, la Centrul de Cultura „Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestiului”. La inceput reprezentati in alb si negru, norii sai pictati pe panze, au inceput sa primeasca accente de culoare, pana s-au transformat complet si au ajuns sa-si spuna povestile in transparente de plexiglas cu umbre colorate.

Artistul Andrei Ciubotaru spune despre expozitia sa "Nori":
"Cand alegi o tema trebuie sa ai in vedere bucuria descoperiri, o ocazie ca ea sa fie in prezentul tau. Norii atrag oricui atentia si ne invita sa ne uitam in sus. Natura nu este calma cum o vedem, ea este plina de energii latente, permitandu-ne sa vedem in nori multa putere de expresie.
Prin infatisarea lor, te obliga sa-i privesti, impunandu-ti miscarea si schimbarea in raport cu celelalte elemente din natura care se reprezinta static. Ei marcheaza trecerea timpului, o conditie majora a existentei. Continut bogat al unei lumi de fantasme, forme ce se rostogolesc si se refac, mobilitate si asocieri fara a parasi unitatea elementului ce il genereaza. Fenomenul te invita la un anume tip de intrebari ce vizeaza imprevizibilul."

Călin Stegerean spune că:
"În seria sa de lucrări adunate sub genericul „nori”, Andrei Ciubotaru focalizează asupra acestui element al cerului de deasupra noastră desprins complet de condiția de companion al peisajului. Formele lor evanescente rezultate din metamorfoza miraculoasă a apei devin un subiect pentru tot atâtea tablouri ale identităților multiple care le caracterizează circuitul pe bolta cerească. Norul sau norii devin în reprezentările sale entități distincte pe care artistul le înseriază ca într-un clasor al unei colecții aparte”.

Cand iesiti din Palatul Mogosoaia, in parc pe partea din stanga, este expusa permanent o sculptura realizata de Andrei Ciubotaru.

Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras