Artistul traieste sub presiunea unei vocatii. El este expresia unei comunitati - Interviu Vlad Ciobanu

1927 vizualizari



Deschide videoclipul

INTERVIU CU SCULPTORUL VLAD CIOBANU, PROFESOR.....

 

CV: De cand il cunoasteti pe Pavel Bucur?


Artistul traieste sub presiunea unei vocatii. El este expresia unei comunitati - Interviu Vlad Ciobanu Artistul traieste sub presiunea unei vocatii. El este expresia unei comunitati - Interviu Vlad Ciobanu Artistul traieste sub presiunea unei vocatii. El este expresia unei comunitati - Interviu Vlad Ciobanu Artistul traieste sub presiunea unei vocatii. El este expresia unei comunitati - Interviu Vlad Ciobanu Artistul traieste sub presiunea unei vocatii. El este expresia unei comunitati - Interviu Vlad Ciobanu

VC: Din 1970, cand eu am intrat pentru prima data la sectia de sculptura a Institutului „Nicolae Grigorescu”, Institutul de arte plastice, iar Pavel era in anul final de diploma. Si, cum sunt momentele de tinerete cand apele se aleg fara seisme, in mod firesc, cand se produc apropierile, pe mine m-a atras si omul, probabil caracterul lui barbatesc (m-am imprietenit mai usor cu cei care aveau un caracter mai bine formulat, iar el l-a avut intotdeauna)… si m-a atras felul in care lucra. Lucrarea lui de diploma, pe langa toate cele secundare, era o compozitie din metal sudat, se numea „Inaripata”.Avea o macheta in ghips care era mai complicata, dar a renuntat  la o multime de elemente. Atunci mi-a parut rau, dar mai tarziu am inteles ca a facut bine prin faptul ca a redus o multime de elemente care incarcau poate prea mult compozitia respectiva. Simplificand-o, arata foarte bine.

 

Am ramas buni prieteni, viata noastra s-a impletit. Ne-a purtat viata pe trasee diferite, dar impletindu-ne. Ii stiu toate atelierele, stiu cand s-a casatorit. Am avut noroc ca fetele lui sa-mi fie eleve, cand am fost profesor la liceul Tonitza.

 

CV: Am auzit ca v-au si suparat...

 

VC: Nu... Poate-si amintesc ele, eu nu imi amintesc. Mi-amintesc ca erau talentate

 

CV: ...si neastamparate...

 

VC: .... numai una dintre ele, Tania, dar mie mi-au placut copiii cu personalitate. Sigur ca trebuia sa gestionez situatia asta de o animita maniera, dar cu adevarat suparat, NU. Mie mi-au placut copiii puternici, in general mi-au placut oamenii puternici.

 

CV: Cum era el, Pavel Bucur,  ca prieten?

 

VC: Evident ca voi discuta subiectiv fiind vorba de un prieten. Ceea ce m-a atras era faptul ca stiai pe ce contezi. Atunci cand iti spunea un cuvant stiai ca acel cuvant se implineste, nu-l rostea cu usurinta. Era pasionat de ceea ce altora li se pare o ambitie. La noi in profesie ceea ce altora, in alte zone, poate ca este consecinta unor ambitii, aici este consecinta unei pasiuni. Cei care sunt bine meritati in acest domeniu fac lucrurile din vocatie, din pasiune, nu din ambitie. Ambitia este o cheie gresita de intrare in acest domeniu, e un speraclu, poate uneori sa reuseasca, dar nu totdeauna si se vede pana la urma.

 

Pavel era un om care-si gasise universul  si a ramas coerent in raport cu el insusi, a dezvoltat acest univers, pentru ca un artist este cel care face ceea ce nu stie sa faca. Daca face numai ceea ce stie sa faca, este mestesugar. Deci este cel care se arunca in gol. El s-a aruncat in gol si a gasit un punct de autonomie estetica si pas cu pas, cu o straduinta ardeleneasca, cu o anumita tenacitate si fermitate propie granicerilor de acolo, a largit acest punct de autonomie estetica si si-a creat propia lui zona, propiul lui stil. Nu trebuie sa vezi semnatura de sub lucrare ca sa stii ca ai de a face cu un Pavel Bucur.

 

Stiu si lucrarea lui de la Magura. El a terminat[Institutul]  in 1971. A fost in a 2-a editie a taberei de la Magura si mi-amintesc exact lucrarea lui si tot ce continea. Il stiu demult [pe Pavel] si ne-am imprietenit. Ii stiu atelierul din Polona, si l-a construit singur intr-o curte. Prin felul in care s-au succedat evenimentele, l-a pierdut. Stiu cand a lucrat la Monumentul de la Straja, la Canal. Inaripata aceea, care este o mare realizare... se vorbeste prea putin despre acea lucrare, dar este una dintre marile realizari ale sculpturii romanesti. Pentru ca are o dimensiune, este un material dificil de articulat, de sudat si mai ales intr-un spatiu in care vanturile sunt foarte puternice, iar la inaltimea aceea trebuia asigurata intr-un anumit fel, inclusiv sub aspectul rezistentei mecanice. Asadar, il stiu pe Pavel de demult si pe tot parcursul.

 

CV: Ce credeti ca simte un artist cand i se fura pur si simplu opera?

 

VC: Ceea ce simte un parinte cand isi pierde un copil. Ca pentru un om normal, un copil este implinirea, ii asigura sensul acestei treceri pe pamant, pentru un artist, in afara de copiii naturali (artistul traieste sub presiunea unei vocatii. El nu face pentru ca vrea sa faca, el face pentru ca nu poate sa nu faca) are constiinta faptului ca exprima mai mult decat o sensibilitate individuala. El este expresia unei comunitati. El este inflorirea unui efort care se numeste planta. Planta aceea isi gaseste rostul in clipa in care apare floarea si dupa aceea fructul. E sentimentul ca ceva ti s-a furat, ca ti-a fost ucisa o parte din viata si ca tu fiind exponentul unei nevoi de comunicare, a unei comunitati, o numim popor, o numim cetate, o numim oras, o numim cultura, e un fapt colectiv si tie ti s-a dat sa fii rostitorul. Nu sunt ale tale, nu sunt numai gandurile tale. Ele iti vin pentru ca, asa cum stim, artistul primeste informatiile pe verticala. Inspiratia o fi a revelatiei, si atunci este o dubla neimplinire. O data ca ti s-a incredintat un mesaj, de undeva si ca in acelasi timp ti-a fost amputat dialogul cu cei care vin. Pentru ca o opera de arta nu-i numai pentru cei de astazi. Ea ii reprezinta si pe cei de acum sute de ani, pentru ca esti rezultatul unui intreg proces, este o dialectica simpla aici, eficace si poate de aceea, greu de observat. In acelasi timp tu esti cel care transmite mai departe, asa cum primim mesaje de la egipteni, de la greci, prin sculptori, prin toate faptele culturale pe care ei ni le-au transmis. Despre asta vorbim, este lipsirea de sens a unei vieti si a unei comunitati care exprima acea viata.

 

(se vorbeste despre altcineva, despre Constantin Popovici)

 

CV: Vedeti vreo iesire?

 

VC: Toate iesirile se fac in forme institutionale, nu prin atitudini individuale. Din pacate, traim intr-o tara in care institutiile nu functioneaza, ele sunt politizate, sunt insfacate, au devenit niste feude si m-am saturat de oameni providentiali. Ca sunt ministrii, ca sunt prim-ministrii, ca sunt presedinti, ca sunt legiuitori sau administratori, m-am saturat de oameni providentiali. E trist pentru ca noi artistii, si nu ma refer numai la sculptori, suntem granicerii de dinauntru. Noi constituim miezul de rezistenta al unei natii. O natie si o cultura nu se apara cu gardul, ci se apara prin consolidarea acelui miez de consistenta care creaza identitatea in raport cu alte culturi. Ori disparitia unui atat de drag patrimoniu cultural, monumentul lui Pavel Bucur de la Straja, monumentul Unirii dincolo de teme, monumentul lui Constantin Popovici si simpozioanele de sculptura  de la Magura, de la Sighetu Marmatiei, poate cel mai mare si mai important simpozion de sculptura in lemn, din lume, cu artisti de prima marime (lucrarile au fost arse;deci sunt irecuperabile; si vorbim de artisti ca Ovidiu Maitec, Tiron Napoleon samd) e  dincolo de revolta.Pentru ca daca ar fi un caz singular monumentul lui Pavel Bucur de la Straja, e o revolta, dar un fapt inexplicabil. Din pacate s-a generalizat atat de mult incat nu mai e un fapt singular si e cu atat mai dureros. Tine de o responsabilitate a statului in formele lui de reprezentare in teritoriu.  Ministerul Culturii, Directia Monumentelor Istorice ar fi trebuit demult sa preia in evidenta lor toate lucrurile astea si sa existe un fond de preocupare insotit de o energie financiara. E o butada veche, eu am auzit-o de la Fanus Neagu „cultura costa mult, incultura si mai mult.”

 

Ceea ce se intampla acum, formele aproape coordonate de vandalizare si de  distrugere, de lipsire de miezul de consistenta, face vulnerabile granitele nationale. Granitele sunt limita in care un camp energetic al unui miez de consistenta se exprima. Granita este naturala si este logica in masura in care acel miez de consistenta, reprezentat in primul rand de cultura, daca este puternic si sustinut, in mod natural , acel camp, pana la granita, este ocupat si impune respect. Niciodata, nicaieri, ceva nu a disparut din cauze exterioare. Acele cauze externe au gasit locul eliberat prin lipsa de straduinta a celui de dinauntru. Ori in acest stat lucrurile au ajuns intr-o situatie atat de grava ca nici nu te miri ca teatrul absurd are una dintre surse aici in Romania.

 

2. Pavel Bucur, in afara de aportul lui cultural aici in tara, este un artist international. Scoala romaneasca de sculptura a aparut in anii ’60 , pana atunci nu am avut sculptori cu acte de identitate romanesti,  in afara de Brancusi si Paciurea, n-au existat straduintele de a constitui un tip de mesaj specific, care sa reprezinte cultura romana . Asa cum sunt lucrarile lui Pavel Bucur sau ale unui artist care si-a gasit propia lui formula de exprimare si nu are nevoie de semnatura, la fel o scoala de sculptura trebuie sa aiba un mod propriu de exprimare. In felul asta te uiti si stii ca esti sculptor roman. Pentru ca are o matrice stilistica, el este purtator de matrice stilistica. In anii  60 s-a nascut aceasta scoala romaneasca de sculptura, prin Apostu, Maitec, Constantin Popovici, Paul Vasilescu, Vasile Gorduz si apoi a urmat generatia 70 reprezentata de Florin Codre, Marianov, Tiron Napoleon. In acest val, al anilor 70 este si Pavel Bucur. Ei s-au constituit ca ambasadori ai culturii romanesti. A fost un soc pentu Europa si pentru cultura lumii aceasta scoala romaneasca de sculptura. Constatarile lui Demarco si ale  altora… scoala romaneasca de sculptura a fost unul din foarte importantii ambasadori ai acestei tari, in momente in care avea din ce in ce mai putini ambasadori. Pavel Bucur are meritul ca a reprezentat cu cinste aceasta cultura in diferite spatii europene, mai ales in Italia. Asta trebuie sa se stie. El face parte si din cultura romana si din cultura italiana. Asa cum sunt si alti artisti Camilian Demetrescu, apropo de dubla fata si reprezentare in diferite spatii culturale. Pe modelul consacrat si ilustru , Constantin Brancusi.

 

Ce spun specialistii si care este povestea completa si dramatica a Monumentului Inaripat de la Straja, veti afla in curand intr-un nou film. O productie SensoTv si Fildas Art, prin programul Catena pentru Arta.

 

Scenariul si regia : Corina Voicu

Realizator: Mihaela Moldoveanu

Imagine : Alex Andries

Art Editing : Nicu Pojaru

Producator : Corina Voicu

 

 



Cuvinte cheie
Vlad Ciobanu, Pavel Bucur, Institutului Nicolae Grigorescu, Inaripata, Liceul Tonitza, Scoala romaneasca de sculptura, Monumentul de la Straja, Constantin Brancusi, Catena pentru arta, Fundatia Fildas Art, SensoArte, SensoTV  

Comentarii



Nume



Comentariu



Sunt de acord cu politica de confidentialitate
Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.